Campioni sibieni la „TRANSFIER“ 2025!

Sportivii Clubului Sportiv Comunitar Sibiu au impresionat din nou la „Transfier“, unul dintre cele mai dure concursuri de triatlon din țară, dar și din lume. Performera delegației a fost Ganna MORSKA, care a încheiat pe primul loc la categ. 40-44 de ani, în proba de Half 70,3 Individual (timp 6h:36:32), după victoria de anul trecut de la Olympic Individual. Pe podium a urcat și Alexandru FURDUI, care a terminat pe 2 la categ. 30-34 de ani și pe 12! la General (timp 5h:50,47), Codruța OLARU – locul 2 la categ. 35-39 de ani feminin (timp 7h:21:22), dar și  campioana noastră Angela – Lăcrămioara TEODORESCU, locul 3 la categ. 45-49 ani, cu timpul 7h:29:40. Cătălin MUREȘAN a urcat pe primul loc la Olympic Individual. În cadrul aceleiași probe, Ioana BOERAȘ a încheiat pe 2 la categ. 40-44 de ani feminin, cu timpul 3h:27:42.

(Dan GREAVU)

sursa foto: facebook/Ganna Morska

Tot în proba „regină“ (Half 70,3 Individual), la masculin,  Adrian Marius FURDUI a terminat pe 12 la categ. 30-34 ani (timp 7h:13:24),  Ștefan GAVRILESCU a fost al 13-lea la categoria 40-44 masculin (timp 6h:55:08), Adrian TEODORESCU a încheiat pe 14 la categ. 50-54 de ani, timp 8h:21:48, Florentin CISMARU-BACANU a bifat primul său „half“, loc 13 la masculin 30-34 de ani (timp 8h:11:31), iar Alexandru MATEI s-a clasat pe 27 la categ. 40-44 de ani, timp 9h:12:11.

La Olympic Individual, Cătălin MUREȘAN și-a îmbunătățit performanța de anul trecut, când a încheiat pe 3. Sibianul a reușit să câștige competiția la categ. 35-39 de ani, timp 2h:33:31, clasând-se totodată pe 7 la Open.

Tot la Olympic Individual, Claudiu Fabian MILEA a terminat pe 11 la masculin 40-44 de ani, cu timpul 3h:11:02.

„Craii și crăiesele de la Transfier. Priviți ce oameni fericiți avem noi aici! „Cel mai greu, cel mai frumos” triathlon din România – așa i se spune Transfierului. Și nu degeaba.

Rezultatele obținute de colegii noștri minunați:

Proba Half:

– Alex Furdui: loc 12 general, 2 la categorie cu 5h50min.

– Anna Morska: 6h36min, locul 1 la categorie.

– Stefan Gavrilescu: 6h55, pe 13 la categorie, biclă nouă, antrenament excelent pt IronMan Barcelona.

– Adi Furdui: 7h13min, locul 12 la categorie.

– Codruta Olaru: 7h21min, loc 2 categorie. A dat totul pe traseu.

– Kiki, IronWoman: 7h22min, loc 3 categorie. Cu nurofen se face treabă

– Flo: 8h11min, loc 13 la categorie, primul half ever

– Adi Teodorescu: 8h21min, loc 12 categorie. Omul cu voia bună

– Matei, eroul zilei: 9h12min. A arătat că limitele fizice si mentale pot fi împinse la maxim!

Proba Olympic:

– Cătă Mureșan: 2h33min, locul 8 general si locul 1 la Categorie.

– Claudiu Milea: 3h11 min, locul 11 categorie.

– Ioana Boieras: 3h27min, locul 2 categorie.“, au notat reprezentanții Clubului Sportiv Comunitar Sibiu.

În proba de Half 70,3 Individual, participanții au avut de înotat 1,9 km în apele lacului Vidraru, apoi de pedalat 88,2 kilometri, pe un traseu cu 1,768 diferență de nivel, după care au avut de alergat 21 de kilometri, pe malul lacului, în final având de urcat cele 392 de trepte până la celebra statuie Omul de Fier de la Barajul Vidraru.