Pentru al doilea an consecutiv, prima etapă a Campionatului Național de Freestyle va avea loc la Arena Platoș
Concurenții vor fi împărțiți pe 3 categorii de vârstă, Groms (sub 14 ani), Rookie (14-18 ani) și adulți.
Cea de-a doua ediție a Campionatului Național de Freestyle pentru schiori și snowboarderi debutează în acest sfârșit de săptămână în complexul Arena Platoș situat în apropierea stațiunii Păltiniș. Campionatul este organizat de Asociația Practicanților de Snowboard din România și este compus din trei etape, la Arena Platoș, Cavnic și Harghita-Mădăraș. Toți participanții vor obține atât puncte CNS pentru clasamentul campionatului național cât și puncte TTR ce contează în clasamentul internațional WSF.
Concursul ce va avea loc sâmbătă la Arena Platoș se va desfășura în fun-park. Compus din șase platforme, funpark-ul are aproximativ 18 elemente, de dificultate diferită, întinse pe o lungime de mai bine de 500 de metri. „Anul trecut, concursul a fost extrem de spectaculos. Între timp, am modernizat fun-park-ul, condițiile sunt și mai bune decât sezonul trecut, obstacolele sunt mult mai dificile, prin urmare ne așteptăm ca și spectaculozitatea concursului să crească”, spune Martin Freinademetz, organizatorul primei etape a Campionatului Național de Slopestyle.
La categoria Groms, campionul național en-titre, Santiago Freinademetz se va înfrunta din nou cu vicecampionul Mihnea Groșeanu. Ambii au oferit un spectacol excelent la Transilvania Rookie Fest. Apoi, la categoria Rookies, Peter Almași din Cavnic va avea o sarcină grea în a-și apăra titlul cucerit în sezonul precedent. Cea mai disputată categorie va fi, ca deobicei, cea de snowboard adulți. Anul trecut, Adolf Gherghelah din Miercurea-Ciuc și Teodorescu Daniel din Brașov au concurat până la ultimul run pentru a stabili cine este marele campion, însă olimpicul Kinda Geza dar și Vlad Voinescu, Ilie Stupar, Pop Adrian, Viorel Corbu sau Tudor Cristea trag tare pentru un loc pe podium.
Concursul debutează vineri, cu sesiunea de înscrieri. Sâmbătă, între orele 10 și 10:30 este programată o sesiune de antrenamente. După ședința tehnică vor începe calificările, la ora 11, iar finalele vor avea loc la ora 13:30. Ceremonia de premiere este stabilită pentru ora 16. Seara se va încheia cu o demonstrație de spectaculozitate pe un quarterpipe amenajat la baza fun-park-ului. Cel mai bun trick va fi premiat cu 300 de lei. Premiile pentru clasele schi și snowboard băieți sunt: 900 de lei locul I, 500 de lei locul II, 300 de lei locul III.
Pentru mai multe detalii
Cristina Badiu
cristina.badiu@arenaplatos.ro
0731270887