Vineri, 9 august, Centrul de Tineret rășinari a găzduit un campionat mixt de șah în cadrul proiectului „Centrul de Tineret Rășinari – Spațiu de dezvoltare a tinerilor.”
Foto: Centrul de Tineret Rășinari
10 copii și tineri din Rășinari și Sibiu s-au întrecut în cadrul unei competiții frumoase, au socializat și s-au simțit bine împreună, au petrecut o zi de vacanță într-un mod educativ. Fiind un concurs mixt, au participat 10 șahisti (5 băieți și 5 fete), care s-au înscris la fața locului.
Foto: Centrul de Tineret Rășinari
S-au jucat 6 runde (1 rundă înseamnă 5 partide în care fiecare șahist joacă cu un alt jucator până la finalizarea partidei). Fiecare victorie s-a notat cu 1 punct, iar remiza cu ½ punct.
Au fost premiați primii 3 jucători cu cele mai multe puncte obținute în cele 6 runde astfel
Locul I – Fleschin Petru
Locul II – Maier Cristian
Locul III – Covaliu Natalia
Toți concurenții au primit tricouri și diplome de participare.
Foto: Centrul de Tineret Rășinari
Centrul de tineret Rășinari se axează pe educaţia tineretului prin activități de informare, consultanță și mai ales de educație nonformală.
Proiectul este finanțat de Primăria Comunei Rășinari în cadrul Agendei Culturale 2024 prin Asociația Dram Center 07 Sibiu.