Campaniile de colectare a deșeurilor voluminoase în Orlat. Când se vor desfășura

Campaniile de colectare a deșeurilor voluminoase în Orlat vor avea loc anul acesta în zilele de 26 mai și 29 septembrie.

foto: Msagerul de Sibiu

Deșeurile voluminoase sunt acele deșeuri care, din cauza dimensiunilor ample, nu se pot colecta în pubele sau containere obișnuite. În cadrul colectării deșeurilor voluminoase se vor putea preda inclusiv echipamentele electrice și electrocasnice (frigidere, mașini de spălat, calculatoare etc.).
Deșeurile voluminoase care vor fi colectate sunt obiecte de mobilă, precum dulapuri, mese și scaune vechi, mobilier de grădină, jucării de mari dimensiuni, chiar și obiecte textile precum covoare vechi sau carpete.
„Locuitorii comunei Orlat sunt rugați să nu mai depoziteze deșeurile voluminoase în pubele existente (covoare, scaune, alte piese de mobilier etc. așa cum au fost găsite cu ocazia controlului din data de 3 martie) și să le predea în zilele de 26 mai și 29 septembrie.
Cine are nelămuriri legate de tipul deșeurilor sau momentul ridicării lor poate obține informații suplimentare sunând la dispeceratul Soma, număr de telefon: 0269.988.”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Orlat.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura