La jumătatea lunii octombrie, după ce elevii s-au acomodat deja cu noul an școlar, Asociația Tură în Natură a considerat oportun să dea startul campaniei educative „Biciclist în trafic” în școlile și liceele sibiene. Campania face parte din proiectul „Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!”, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu 66.000 de euro.
Proiectul, implementat de Asociația Tură în Natură în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu și Asociația Rotary Club Sibiu, are ca obiectiv general combaterea schimbărilor climatice și îmbunătățirea calității vieții în cadrul comunității locale din municipiul Sibiu prin promovarea utilizării bicicletei ca mijloc de deplasare alternativ.
„Pentru că, la ora actuală, în Sibiu nu există în programa școlară tema educație rutieră pentru bicicliști, ne-am propus să organizăm cursuri educative pe această temă. Prin sesiunile educative susținute în cadrul campaniei «Biciclist în Trafic», dorim să informăm peste 1.000 de elevi sibieni pe teme legate de beneficiile deplasării cu bicicleta și lupta contra schimbărilor climatice. Publicul-țintă căruia ne vom adresa prin campania educativă vor fi elevii școlilor și liceelor sibiene, un public extrem de vulnerabil și expus atunci când se deplasează cu bicicleta în oraș. Pentru a crește numărul tinerilor care utilizează bicicleta, vom organiza sesiuni educative în cadrul a zece școli și zece licee sau grupuri școlare sibiene în care vom susține prezentări ce vor conține informații legate de cantitatea de gaze cu efect de seră emise de autovehicule și efectele lor asupra încălzirii globale versus beneficiile deplasării cu bicicleta, filme educative pe teme legate de deplasarea cu bicicleta și vom împărți materiale educative realizate în cadrul proiectului. La aceste sesiuni educative, vom invita reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu să le vorbească elevilor despre efectele schimbărilor climatice și pe cei ai Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu – Serviciul Rutier, care le vor prezenta elevilor regulile de circulație cu bicicleta în oraș“, spune Mihai Proca, managerul de proiect.
Cu ocazia prezentărilor susținute în școlile și liceele din Sibiu, Asociația Tură în Natură a lansat și un concurs cu titlul „Bicicliștii împotriva schimbărilor climatice” pe teme legate de schimbările climatice, reguli de circulație cu bicicleta etc. Concursul se adresează elevilor din toate școlile din județul Sibiu. Regulile concursului sunt postate pe pagina dedicată proiectului „Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!” în cadrul site-ului oficial al asociației Tură în Natură, pe pagina de Facebook a asociației și în alte medii on-line. Concursul va cuprinde o probă teoretică și una practică/artistică. Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă: prima categorie va cuprinde elevii claselor V – VIII, iar cea de-a doua, liceenii din clasele IX – XII. La final vor fi desemnați șase câștigători (trei din școli și trei din licee). Premiile vor consta în pachete cu accesorii pentru bicicletă.