Campanie a Ministerului de Interne pentru combaterea violenței în școli

Astăzi, 30 ianuarie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Educației, va fi demarată Campania pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar – ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”

Foto: Arhivă

Campania se derulează la nivel național, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, în perioada ianuarie – iunie 2024, conform Calendarului anului școlar pe module pentru anul 2023 – 2024, și are ca scop informarea elevilor cu privire la noțiuni din domeniul juridic, dar și a părinților pentru identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării.

Pe parcursul derulării campaniei, polițiștii din cadrul I.PJ. Sibiu – Biroul Siguranța Școlară vor fi prezenți în unitățile de învățământ, unde vor aborda tematici pentru conștientizarea de către elevi a consecințelor juridice ale faptelor circumscrise violenței școlare și modalități prin care fenomenul poate fi prevenit.

În cadrul campaniei, se lansează  și un concurs, în rândul  elevilor de gimnaziu, pe tema „Siguranța Școlară”.  Competiția va avea loc în perioada 30 ianuarie – 25 martie și se va desfășura în 5 unități de învățământ  preuniversitar de la nivelul județului și constă în elaborarea unei lucrări ce va conține un logo și un slogan pe această temă.

Printre obiectivele de atins cu ajutorul acestui concurs amintim: conștientizarea tinerilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea noțiunii de violență școlară și a consecințelor negative ale acestor fenomene asupra dezvoltării psihologice a elevilor și asupra climatului educațional; formarea și dezvoltarea, la elevi, a comportamentului nonviolent, a spiritului civic, a acceptării diversității, a deprinderilor de participare la viața unei societăți lipsite de orice fel de manifestări de violență școlară; evaluarea formelor originale de manifestare a elevilor prin literatură și grafică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*