Campania SIBIUL RECICLEAZĂ

 

Campania de informare publică a cetăţenilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, cu privire la modul de implementare la nivel local, conştientizarea beneficiarilor finali ai investiţiei, sprijinul acordat comunităţii locale în vederea educării corecte a cetăţenilor, informarea publică,  continuă cu întâlnirile organizate la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie după cum urmează:

  • Oraşul Miercurea Sibiului – 31 august 2012, ora 10,00;
  • Comuna Jina – 3 septembrie 2012, ora 9,30;
  • Comuna Poiana Sibiului – 3 septembrie 2012, ora 12,30;
  • Comuna Păuca – marţi 4 septembrie, ora 9,30;
  • Comuna Şura Mică – marţi 4 septembrie, ora 12,30;
  • Oraşul Ocna Sibiului – miercuri 5 septembrie 2012, ora 10,00;
  • Comuna Ludoş –  joi 6 septembrie 2012, ora 9,30;
  • Comuna Apoldu de Jos –  joi 6 septembrie 2012, ora 12,30;
  • Municipiul Sibiu – vineri 7 septembrie 2012, ora 11,00.

Întâlnirile vor avea loc în spaţiile puse la dispoziţie de comunitatea locală, cu sprijinul și participarea activă a aleşilor locali.

Locuitorilor prezenţi la întâlniri le va fi prezentat modul în care vor fi gestionate deşeurile generate în localitatea lor şi vor fi educaţi să colecteze selectiv deşeurile. De asemenea, vor fi distribuite materiale tipărite şi promoţionale, vor fi proiectate filmele publicitare şi educaţionale ale proiectului şi vor avea loc discuţii libere privind modul de gestionare a deşeurilor.

Primăriile gazde ale acţiunii au ca invitaţi alături de cetăţeni şi angajaţi ai primăriei, consilieri locali, cadre didactice, reprezentanţii locali ai societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea în zonă, reprezentanţi ai asociaţiilor şi ONG-urilor locale.

Întâlnirile cu cetăţenii au demarat în data de 28 martie 2012, când reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai echipei de Asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii au început deplasările în fiecare unitate administrativ teritorială din judeţ pentru a informa în mod direct cetăţenii despre prevederile proiectului SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR ÎN JUDEŢUL SIBIU, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Până în prezent s-au desfăşurat 44 de astfel de întâlniri, una la nivel municipal – Mediaş (la data de 3 august 2012), 5 întâlniri la nivelul oraşelor din judeţ: Agnita (20 aprilie 2012); Tălmaciu (24 aprilie 2012); Dumbrăveni (9 mai 2012); Copşa Mică (29 iunie 2012); Avrig (2 iulie 2012) şi 38 de întâlniri la nivelul comunelor: Alma, Alţîna, Aţel, Axente Sever, Bazna, Biertan, Bîrghiş, Blăjel, Boiţa, Brateiu, Brădeni, Bruiu, Chirpăr, Cîrţa, Cîrţişoara, Dârlos, Hoghilag, Iacobeni, Loamneş, Laslea, Marpod, Merghindeal, Micăsasa, Mihăileni, Moşna, Nocrich, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Roşia, Sadu, Slimnic, Şeica Mare, Şeica Mică, Şura Mare, Târnava, Turnu Roşu, Valea Viilor, Vurpăr.

În cadrul campaniei SIBIUL RECICLEAZĂ se vor desfăşura întâlniri la toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, întâlniri care se vor finaliza în cursul anului 2013.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*