Campania „Oameni gospodari” are succes printre sibieni

Peste 215 echipamente și ustensile pentru înfrumusețarea spațiilor verzi din jurul blocurilor au fost oferite până acum sibienilor în cadrul campaniei „Oameni gospodari”, inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu.

Oameni gospodari: 37 de trimmere cu acumulator și motocoase electrice, 14 mașini electrice de tuns gazonul și 46 de foarfece cu acumulator ori foarfece telescopice pentru tuns gardul viu au fost până acum împărțite sibienilor în vederea înfrumusețării spațiilor verzi din jurul blocurilor, se arată într-un comunicat transmis de AIOS.

Campania “Oameni gospodari” lansată în urmă cu o lună de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) și compania 𝗞𝗲𝗲𝗽𝗖𝗮𝗹𝗹𝗶𝗻𝗴, fiind sponsorizată prin fundația 𝗞𝗲𝗲𝗽𝗚𝗶𝘃𝗶𝗻𝗴, are deja efect în comunitatea sibiană. 100 de sibieni și asociații de locatari au cerut echipamente și ustensile de grădinărit în primele trei zile de campanie, fapt care a dus la triplarea bugetului acordat inițial în vederea achiziționării produselor.

„Ne bucurăm foarte mult că sibienii au răspuns cu entuziasm inițiativei de înfrumusețare a spațiilor verzi din jurul blocurilor. Reacția pozitivă ne demonstrează că avem mulți oameni gospodari care cu îndrumare și sprijin contribuie la îmbunătățirea aspectului orașului nostru. Sperăm ca exemplul lor sa fie urmat și de alți sibieni. Împreună înfrumusețăm Sibiul!” spune Silvana Tatu, Managing Director KeepCalling.

În total, sibienii care și-au ridicat până în prezent echipamentele au făcut cumpărături cu o valoare de peste 54.000 lei, reprezentând 21 de trimmere cu acumulator, 16 motocoase electrice, 14 mașini electrice de tuns gazonul, 46 foarfece electrice sau telescopice pentru tuns gardul viu, 20 de mături pentru curățat frunzele, nouă sisteme de udat spațiile verzi, patru suflante pentru curățat frunzele dar și alte ustensile mici precum scafă pentru curățarea buruienilor, cazma, greblă, lopată sau săpăligă. De asemenea, sibienii au cerut și accesorii cum ar fi mănuși sau ochelari de protecție.

„În general, sibienilor nu le-a venit să creadă că au fost selectați în cadrul campaniei. Am fost plăcut surprins, atunci când ne-am întâlnit în magazin și am efectuat toți pașii prin care aceștia își primeau ustensilele de grădinărit, de mulțumirea văzută pe chipul lor. Lucrurile s-au desfășurat foarte ușor și rapid, chiar dacă uneori demersurile se efectuau simultan cu 3-4 persoane” spune Mărăcine Alexandru, Profiteamleiter Hornbach, responsabilul din partea magazinului cu buna desfășurare a campaniei „Oameni gospodari”.

Dintre cei care au primit deja echipamentele în cadrul campaniei „Oameni gospodari”, majoritatea vor să le folosească pentru îngrijirea spațiilor verzi din jurul blocurilor aflate pe domeniul public astfel că au încheiat și parteneriate cu Primăria Sibiu în acest scop, conform noului Regulament al spațiilor verzi. Unii dintre ei au solicitat Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu ajutor în realizarea unui proiect de amenajare a spațiilor verzi, considerând că acestea pot arăta mult mai bine cu ajutorul specialiștilor.

Reamintim faptul că, în urmă cu o lună, Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS) și KeepCalling, prin fundația KeepGiving, au lansat campania „Oameni gospodari” prin care oferă sibienilor, gratuit, echipamente și ustensile necesare pentru întreținerea spațiilor verzi. În doar trei zile de la lansarea campaniei, 100 de persoane fizice și asociații de locatari din Sibiu s-au arătat interesate pentru a primi aceste echipamente. Campania se adresează sibienilor care locuiesc la bloc și și-au făcut un obicei în a întreține spațiile verzi din jurul scării.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*