Diana Vasiliu, de profesie psiholog și psihoterapeut, a fost fumătoare înrăită timp de mai bine un deceniu, fumând câte 3 pachete de țigări pe zi, fapt ce o făcea să se simtă „legată de mâini și de picioare”.
Care este secretul care a ajutat-o să reușească să renunțe la consumul de tutun și să devină ulterior, pentru o perioadă de 10 ani, terapeut antifumat, aflăm din interviul de acordat în cadrul campaniei „Eu am reușit. Și tu POȚI!”, organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu în cadrul Zilelor Antifumat, derulate în perioada 24-31 mai.
De cât timp fumați când ați decis să renunțați și care au fost motivele care v-au determinat?
Am fumat timp de 11 ani și ajunsesem o fumătoare înrăită. Și la propriu, și la figurat. În sensul că, pe lângă faptul că fumam 3 pachete pe zi, dependența psihică era colosală. Nu-mi puteam închipui nicio activitate neînsoțită de țigară și dacă cineva îndrăznea să-mi interzică sau măcar să-mi sugereze că poate ar fi bine să fumez mai puțin, mă înfuriam foarte tare. De fapt, acesta a și fost semnalul de alarmă; nu-mi plăcea că mă simțeam legată de mâini și de picioare.
Cum ati reusit dumneavoastră să renunțați la fumat, astfel încât de la fumător timp de 11 ani, ajungând și la 3 pachete de țigări pe zi, să deveniți nu doar nefumătoare, ci chiar militantă anti fumat, susținând că este foarte ușor să scapi de dependența de tutun?
Se spune că cei mai vocali luptători antifumat sunt cei care au fumat la viața lor. Și deși unora le poate părea o ipocrizie, mie mi se pare că de fapt e cel mai logic lucru. Cum ar putea un nefumător să înțeleagă IADUL dependenței de nicotină, subjugarea zilnică la care ești supus, vrei nu vrei (dar trebuie să vrei!). Nefumătorii se uită la fumători ca la o specie extraterestră. Așa că da, cele mai credibile voci rămân ale celor care au „vizitat” acest iad și, cum spune vorba, s-au întors și povestesc despre cum a fost acolo. Este valabil în cazul tuturor adicțiilor, de aceea, în lucrul cu adicțiile, cei mai potriviți să-și ajute semenii sunt chiar foștii dependenți. Nu cineva străin de experiența în sine, care, oricât de empatic ar fi cu situația omului pe care vrea să-l ajute, nu va înțelege profund niciodată ce chin străbate mintea celui dependent, ce conflicte interne se joacă zi de zi…
Pentru mine, piatra de hotar a fost lectura cărții lui Allen Carr, care efectiv mi-a zdruncinat toate convingerile de până atunci și a fost „mâna” care m-a extras din hăul nicotinic. Eu așa am trăit acea experiență.
Ce a funcționat pentru dumneavoastră în cazul renunțării la dependența de tutun și credeți că ar putea funcționa practic pentru orice fumător?
Pe mine m-au convins argumentele care mi-au schimbat perspectiva. 90% din problemă este partea psihică. Din fericire, spre deosebire de alte droguri, adicția fizică de nicotină se poate depăși ușor, dacă (și subliniez: DACĂ) partea psihică este aliniată la proces. Ce înseamnă asta? O „răsturnare” de perspectivă: în loc să simți că ai pierdut ceva și să începi să plângi după acel ceva pierdut (și extrem de încărcat cu valoare emoțională), să simți că în sfârșit ai scăpat de ceva! Ceva foarte toxic, din toate punctele de vedere. Este ca ieșirea dintr-o închisoare. Cât despre ceva ce să meargă pentru toți fumătorii, deși experiența mea de fost terapeut Allen Carr este că în vasta majoritate a cazurilor, metoda funcționează întocmai, tot experiența mi-a arătat că unii oameni au nevoie de o susținere mai accentuată, după renunțarea la fumat, alții, deși recunosc meritele metodei, simt nevoia să o completeze și cu alte mijloace, alții preferă să aleagă alte resorturi pe care să se bazeze întrutotul. Indiferent de calea aleasă pentru a ieși din acest iad, părerea mea e că ce contează este rezultatul. Travaliul fostului fumător de a se elibera merită lăudat, indiferent cum a fost făcut. Să depășești o adicție (mai ales una care este încurajată social, legală și „la vedere”) este o mare victorie personală.
În ce constă această „metodă ușoară” Allen Carr?
În această repoziționare într-o perspectivă complet diferită vizavi de fumat. Este acel „întrerupător din cap” care, dacă reușește să fie activat, schimba complet soarta unei renunțări la fumat, dintr-un parcurs dificil și frustrant, într-unul din cele mai frumoase momente- reper din viață.
Pentru cei care încă nu s-au apucat de fumat – cum ar putea evita această capcană nicotinică?
Bună întrebare. Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre, în rândul tinerilor, fumatul „clasic” este considerat demodat, însă din păcate ei nu sunt conștienți că și în noile device-uri, la care se face ATÂT de multă reclamă și care sunt peste tot, și ele funcționează tot cu nicotină. Pentru că asta e „șmecheria”: nu e despre inhalat abur, că dacă era să fie despre această așa-zisă plăcere, ne făceam ceaiuri la ibric și stăteam cu prosopul în cap, inhalând aburi calzi și frumos mirositori. Firește, nimeni nu e interesat de această practică. Dar dacă în aburul acela se strecoară o substanță dătătoare de dependență imediată, succesul aburului este brusc asigurat. Ce i-aș putea spune unui tânăr care e înconjurat de această posibilitate? Să rămână ferm pe poziții. Să aleagă să fie smart, nu așa zis „cool”. Să-și aleagă viața și să prețuiască independența. Dacă nu-i place să i se spună ce să facă, să știe că într-o adicție, ești permanent „la stăpân”. Adio libertate. Nu știu dacă aceste argumente ar fi de ajuns, dar ar fi bine de știut că măcar există opțiunea. De a spune NU.
Care considerați că au fost cele mai mari beneficii pe care le-ati avut odată cu reusita renunțării la țigări?
Libertatea. 100%. Tot ce a venit după – sănătate, suflu, bani etc. – a fost un bonus. Marele câștig a fost, pentru mine, să redevin liberă în capul meu. Să scap de vocea aceea nesuferită care mă condiționa zi de zi și care-mi spunea încontinuu că nu puteam să beau o cafea, nu puteam să ies în pauză, nu puteam să închei o masă, nu putem să merg cu avionul mai mult de 2-3h, acea voce care-mi spunea că sunt practic incapabilă de a face orice, DACĂ nu am posibilitatea să și fumez în acel timp. Sclavia asta mentală depășită este, cred, cel mai prețios lucru. Mă emoționez când vorbesc despre asta pentru că liniștea psihică este pentru mine extrem de importantă. Toate vin după ea și derivă din ea. Așa că da, marele beneficiu a fost recâștigarea minții mele!
La final vă rog să oferiți 5 sfaturi/recomandări care credeți că îi vor ajuta pe cei care speră să reușească să devină nefumători într-o zi:
- Să aibă încredere că există viață după lăsatul de fumat. Chiar una incomparabil mai bună.
- Să-și amintească, pe cât pot, că a existat o viață și înainte de prima țigară.
- Să încerce absolut orice simt că-i poate ajuta, în materie de opțiuni de renunțare la fumat.
- Să nu-și compare parcursul cu nimeni altcineva; fiecare om este unic, chiar dacă nicotina e aceeași, iar mecanismele de adicție funcționează la fel pentru noi toți. Orice adicție se „așază” pe un sol psihic care-i face loc, o acomodează și o întreține. Iar acest sol psihic este unic. De aceea nu are rost să ne comparăm între noi.
- Dar chiar dacă fiecare poveste e unică, nimeni nu e singur. Să ia contact cu oameni care au trecut prin asta, oameni care pot povesti în mod autentic despre strădania lor, totodată rămânând conștienți că povestea lor va rămâne UNICĂ. Și deosebit de valoroasă.
