Cozonacul bunicii Cati nu a fost niciodată doar o simplă rețetă. Pentru familie, el a reprezentat o poveste spusă încet, cu aluat cald, miros de unt topit și mâinile pricepute ale unei femei care nu se grăbea niciodată. Astăzi, rețeta este dusă mai departe de Camelia Szekely, nepoata ei, care a deschis în Cisnădie o patiserie artizanală multietnică ce poartă numele bunicii.
Foto: Arhivă personală/Szekely Camelia
Originară din Dobrogea, bunica Cati era cunoscută pentru faptul că nu se mulțumea cu rețetele simple. Fiecare preparat trebuia să aibă „ceva al ei”, iar pentru ea cozonacul era o mândrie. Cochetă, mereu aranjată, cu zâmbetul pe buze și o vorbă bună pentru fiecare, aceasta reușea să transforme orice moment într-o sărbătoare. Pentru nepoata ei, nu a fost doar bunică, ci cea mai bună prietenă.
„Chiar dacă astăzi nu mai este fizic lângă mine, îi simt prezența plină de iubire și înțelepciune, de fiecare dată când intru în patiserie”, a povestit Camelia.
O rețetă dobrogeană, bine legată
Prepararea cozonacului începea întotdeauna cu un ritual bine stabilit. Se trezea foarte devreme și doar atunci „se lega la cap” cu un batic aranjat ca un mic turban.
„Era momentul de concentrare și bucurie, un timp considerat sacru, în care întreaga casă știa că se pregătește sărbătoarea”, a spus nepoata sa.
Rețeta dobrogeană folosită de bunica Cati conținea ingrediente simple, dar tratate cu multă răbdare. Pentru doi cozonaci mari, folosea un kilogram de făină cernută de trei ori, patru gălbenușuri frecate bine cu 250 de grame de zahăr, coajă rasă de lămâie și portocală, esență de vanilie și un praf de sare. Maiaua era preparată din 50 de grame de drojdie proaspătă, lapte cald și câteva linguri de zahăr.
În timp ce maiaua creștea, pregătea umplutura bogată: 400 de grame de nucă măcinată, cacao, zahăr, patru albușuri bătute spumă și, uneori, un strop de lapte cald, pentru o consistență cremoasă. Romul nu lipsea niciodată, iar umplutura nu era făcută cu zgârcenie. Bunica spunea adesea că „bucuria trebuie să se simtă din prima felie”.
Frământatul, un adevărat ritual
Frământatul aluatului era un ritual în sine. Bunica lucra cu ambele mâini, trăgând și împăturind aluatul până devenea elastic: „Aluatul trebuie ascultat și simțit, spunea ea, iar eu stăteam lângă masă și o priveam, fără să știu că într-o zi voi duce mai departe tradiția”, a mărturisit Camelia.
După dospire, aluatul era împărțit egal, întins, umplut și rulat. Urma împletirea, momentul preferat al bunicii. Cozonacii erau împletiți „ca și crucea Sfântului Andrei”, pentru noroc și ocrotire, un obicei respectat cu sfințenie la fiecare Crăciun. La final, erau unși cu ou bătut cu puțină miere, pentru o crustă lucioasă, și uneori presărați cu nucă, „ca să se știe că e cozonacul ei”.
Foto: Arhivă personală/Szekely Camelia
Astăzi, în patiseria artizanală multietnică din Cisnădie, rețeta este respectată cu același grijă. Aluatul este frământat ca odinioară, nuca este aromată prin încălzire, iar timpul și răbdarea rămân ingrediente esențiale, iar produsele sunt realizate după rețetele din caietul bunicii.
Pentru Camelia, patiseria nu este doar un o afacere, ci un gest de iubire și recunoștință: „Patiseria artizanală multietnică ce îi poartă numele este felul meu de a o păstra vie, de a-i spune povestea. Bunica Cati era genul de om care deborda de veselie, care te făcea să râzi, să iei viața mai ușor și să transformi problemele în glume, iar acest spirit îl simt și astăzi, de fiecare dată când mă gândesc la ea”, a adăugat nepoata sa.
Patiseria o găsim în Cisnădie, pe strada Cindrel numărul 51. Mai multe detalii pe Facebook https://web.facebook.com/profile.php?id=100083371266078&sk=photos sau la 0756 462 600.
Foto: Facebook „La Cati”
Maria-Antonia Oana
