Un miting „împotriva abuzurilor”, organizat de Partidul Social Democrat, la care sunt aşteptate sute de mii de persoane, va avea loc diseară, de la ora 20,00, în Piaţa Victoriei din București.
Cifrele vehiculate până acum indică peste 70.000 de membri și simpatizanți PSD și ALDE care fac deplasarea, astăzi, spre București. Cea mai numeroasă participare va fi a organizațiilor din București și din județele din sudul țării.
De la Sibiu, unde președintele organizației județene este Bogdan Trif, ministrul Turismului, vor participa la miting aproximativ 2.600 de persoane, a declarat Margareta Lupu, purtătorul de cuvânt al organizației județene PSD Sibiu, pentru Mesagerul de Sibiu.
Decizia organizării acestei acțiuni a fost luată la începutul săptămânii trecute de Comitetul Executiv Naţional al PSD, iar la miting sunt aşteptate, potrivit preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, „sute de mii de persoane”. „Este un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, este un miting împotriva faptului că democraţia şi statul de drept sunt puse serios sub semnul întrebării, ba putem spune şi mai dur că sunt afectate de câţiva ani buni în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem decişi să mergem până la capăt, pentru ca România să devină o ţară democratică, o ţară unde libertăţile şi drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate, aşa cum scrie şi în Constituţia României şi toate tratatele internaţionale pe care România le-a semnat”, a declarat Dragnea.
- ALBA: 2.500 persoane
- ARAD: 1.500 persoane
- ARGEȘ: 4.000 persoane (3.000 de la PSD, 1.000 de la ALDE)
- BOTOȘANI: 1.100 persoane
- BRAȘOV: 3.500 persoane
- BUZĂU: 4.000 persoane
- CARAȘ SEVERIN: 2.000 persoane
- COVASNA: 600 persoane
- DÂMBOVIŢA: 12.000 persoane (din care 2.000 din Târgoviște)
- GIURGIU: 10.000 persoane (4.500 din Giurgiu)
- GORJ: 2.000 persoane
- HUNEDOARA: 3.000 persoane
- IAȘI: 5.000 persoane
- MUREȘ: 950 persoane
- NEAMȚ: 1.850 persoane
- OLT: peste 10.000 persoane (1.000 din Slatina)
- SIBIU: 2.600 persoane
- SUCEAVA: 2.000 persoane
- VASLUI: 3.000 persoane
Organizaţiile PSD din ţară au mobilizat, fiecare, de la sute la câteva mii de oameni, care se vor deplasa spre Capitală cu sute de maşini personale, autocare, microbuze şi chiar garnituri de tren închiriate, conform declaraţiilor liderilor judeţeni. Potrivit acestora, cheltuielile sunt suportate de fiecare organizaţie în parte, cu excepţia celor fără resurse financiare, caz în care s-a apelat la cea judeţeană. De asemenea, se asigură pentru manifestaţie şi bannere cu texte recomandate de organizaţia centrală şi, după caz, stabilite de cea judeţeană. În multe cazuri, membrilor şi simpatizanţilor li s-a recomandat să-şi aducă „pacheţelul” cu mâncare de acasă, doar apa fiind pusă la dispoziţie de organizatori. De asemenea, dress code-ul pentru eveniment prevede cămaşa albă.
Dragnea nu a dorit să nominalizeze instituţiile care fac abuzuri, în opinia sa, arătând că o va face la miting. Totuşi, el a menţionat că este vorba despre „instituţiile de forţă”. Întrebat dacă SRI şi DNA sunt printre instituţiile statului care fac abuzuri, Dragnea a spus: „Nu numai”. El a susţinut că nimeni nu este forţat să vină la miting şi i-a invitat să participe pe toţi cei care au suferit abuzuri. La miting va participa şi premierul Viorica Dăncilă: „Sigur că voi fi prezentă la miting pentru că sunt membru PSD, sunt preşedinte executiv”, a precizat Dăncilă, adăugând că nu este un miting pentru susţinerea Guvernului, ci împotriva abuzurilor.
Detaliile organizatorice sunt coordonate de la centru de secretarul general al PSD, Marian Neacşu, care a transmis în teritoriu o serie de recomandări liderilor de filiale, precizând că mitingul va dura în jur de o oră şi jumătate.
Mitingul PSD este criticat de preşedintele Klaus Iohannis. „Mitingurile sunt o formă de protest şi protestul se asociază în mod normal, într-o democraţie, cu opoziţia sau cu societatea civilă nemulţumită de guvernare. În nicio societate normală mitingul de protest nu se asociază cu cei de la putere. Cei de la putere au Guvernul, au Parlamentul, au toate instrumentele pentru a rezolva problemele ţării. Ultima metodă este cea a protestului. Mi se pare o abordare caraghioasă şi pur populistă”, a declarat Iohannis.
Mihai COLIBABA