Călin Georgescu și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura ca independent la alegerile prezidențiale, scrie Monitorul de Cluj.
Georgescu a venit la sediul BEC împreună cu soția sa, precum și cu liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, fiind prezenți și sute de susținători cu steaguri, vuvuzele și pancarte cu poza lui.
Aceștia au scandat numele candidatului, precum și: „Libertate!”, „Nu plecăm!”, „Turul 2!”, „Vrem pace, nu război!”. Georgescu a fost aplaudat și aclamat de susținători.
„Astăzi am depus dosarul de candidatură. Pe 6 decembrie 2024 a fost ucisă democrația și astăzi poporul român a înviat-o. Am depus dosarul de candidatură pe 7 martie 2025, cu 324.000 de semnături, din respect pentru poporul român care a înțeles că trebuie să-și apere democrația și libera exprimare”, a spus Georgescu, potrivit Agerpres.ro
„Tot mapamondul se uită la România”
Acesta a transmis „un singur mesaj” pentru „sistemul corupt și pentru clasa politică abjectă aflată la putere”.
„Eu le transmit așa: că în acest moment, tot mapamondul se uită la România, la măreția poporului român și la modul ingrat și ilegal în care sistemul corupt și clasa politică au acționat. S-a putut o dată, dar nu va mai exista și a doua oară modul în care au distrus democrația. Pentru că prima dată putem să acceptăm că este culpă, a doua oară înseamnă că este cu premeditare și atunci vor fi judecați de toate instanțele și de legile umane, cât și de toate legile divine”, a mai declarat Georgescu.
Georgescu a susținut că nu se poate întâmpla să-i fie împiedicată candidatura și a respins ideea că nu va fi pe buletinul de vot.