Cunocutele Calfe Călătoare revin peste câteva zile în burgul de pe malul Cibinului, așa cum cere tradiția.
Foto: Asociația Casa Calfelor Sibiu
Asociaţia Casa Calfelor Sibiu a pregătit și în acest an cu sprijinul Consiliului Local Sibiu, al Primăriei Municipiului Sibiu și al Deutsche Gesellschaft e.V. Berlin două proiecte: este vorba despre cea de a șaisprezecea ediție a ”întâlnirii calfelor călătoare europene” la Sibiu precum și despre proiectul ”Susținem identități, creăm comunități”.
În perioada 7 – 21 august 2023 curtea catedralei evanghelice va fi locul de prezentare a diferitelor tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi moderne. Calfele călătoare venite din Germania, Elveţia şi Franţa îi invită pe toți cei interesați să li se alăture în cadrul atelierelor de lucru, fie doar pentru a le pune întrebări, fie pentru a lucra alături de acestea și a-și însuși câteva din tainele meseriilor pe care le practică.
Deschiderea festivă a atelierelor are loc în data de 9 august 2023 la ora 19.00 în Piața Huet. Partea muzicală va fi preluata de BLECH & SCHWEFEL BRASS BAND din Germania.
În cadrul acestui proiect asociația Casa Calfelor Sibiu a pregătit și o expoziție, pe care o puteți vizita în cadrul atelierelor de lucru.
”Vreme de șapte zile în perioada 21 august – 3 septembrie 2023 asociația noastră dorește să ofere din nou copiilor din medii defavorizate și nu numai o serie de mini-ateliere meșteșugărești și artistice. Proiectul își propune să promoveze meșteșugurile prin micro-cursuri de fierărie, olărit, gastronomie, prelucrare metale și vopsire a textilelor. Scopul principal al proiectului Susținem identități, creăm comunități este de a le deschide copiilor noi perspective și de a susține integrarea lor socială. Împreună suntem mai puternici și fiecare dintre noi este unic”, explică Anda Ghazawi, reprezentana Asociației Casa Calfelor Sibiu.
Asociația Casa Calfelor susține de 17 ani în mod activ transferul de cunoștințe în domeniul artei meșteșugărești prin organizarea a diverse proiecte în Sibiu, de la deja cunoscutele ateliere de lucru demonstrative la cursuri și perioade de practică în școli profesionale, cursuri de perfecționare pentru tineri precum și ateliere pentru copii.
Istoria Sibiului a fost influențată în mod puternic de dezvoltarea meșteșugurilor care au modelat imaginea orașului, iar asociatia Casa Calfelor încearcă să continue această tradiție prin intermediul lucrărilor realizate de calfele călătoare în fiecare vară în oraș.
Programul atelierelor va putea fi găsit pe Sibiu City App și pe pagina de fb a Asociației Casa Calfelor Sibiu.