Consiliul Județean a semnat contractul de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Valoarea contractului încheiat, în această lună, cu asocierea SC Consitrans SRL – Popescu & Co SRL este de 748.468,35 lei cu TVA. Termenul de finalizare a proiectului tehnic este de 4 luni.
Trei pavilioane vor fi reabilitate
În cadrul proiectului vor fi reabilitate termic trei pavilioane, cu o suprafață utilă desfășurată de 21.300,57 mp. Este vorba despre clădirea Maternității, construită în 1984, blocul chirurgical, care datează din 1913, și secția clinică Dermato-venerologie, ridicată în 1904.
Proiectul mai prevede refacerea integrală a instalațiilor de apă-canal, termice, electrice și de ventilație, cu realizarea de noi trasee acolo unde este cazul; reparații la tencuieli, pardoseli interioare; recompartimentări interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare și a celei exterioare (uși, ferestre); termoizolarea exterioară a pereților și refacere fațadă, reparații acoperiș; facilități pentru persoanele cu dezabilități (rampe de acces și semnalizare corespunzătoare), lift nou cu șase stații: parter, etaj 1, etaj 2, etaj 3, etaj 4 și terasă la clădirea Maternității; crearea unui nou spațiu pentru săli de cursuri, raport gardă, întâlniri în locația magazinului existent (Spitalul nou); instalare co-generator pentru prepararea apei calde, înlocuire cazane, instalații de încălzire/răcită produsă cu pompe de căldură sol/apă, instalații de climatizare, etc.; monitorizare energetică și automatizare (Building Management System), recompartimentări interioare, amenajare grupuri sanitare.
Proiect mare
Perioada de execuție a lucrărilor este doi ani și jumătate. Această investiție este posibilă datorită fondurilor europene atrase de Consiliul Județean Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este de 50.071.306,86 lei, inclusiv TVA, din care valoarea cheltuielilor eligibile este 44.235.105,49 lei, iar valoarea cheltuielilor neeligibile – 5.911.225,37 lei. Pe lângă cheltuielile neeligibile, Consiliul Județean trebuie să asigure o contribuţie proprie totală de 2 procente din valoarea totală eligibilă a proiectului, în valoare de 884.702,11 lei.
Cosmin PAL
Oare de ce se fac aceste investitii, daca se doreste construirea unui spital nou, in scurt timp?