Echipa sibiană a fost învinsă, ier, cu scorul de 1-0 de campioana CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a Ligii 1, disputat pe Stadionul ”Trans-Sil” din Tg. Mureș.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de internaționalul George Țucudean în minutul 69.
În ciuda înfrângerii, formația pregătită de Alexandru Pelici a făcut un meci curajos, irosind mai multe situații de gol. În schimb, CFR a marcat golul victoriei la singurul său șut pe spațiul porții lui Cătălin Căbuz.
Prima ocazie a meciului le-a aparţinut gazdelor, dar şutul căpitanului Dâlbea s-a dus peste poarta lui Arlauskis. Manea (29) a trimis peste poartă din lovitură liberă, iar Tsoumou a ratat de două ori în prima repriză.
După revenirea de la vestiare, în minutul 69, singura ocazie din acest meci a fost fructificată de către Ţucudean, care a deschis scorul, după ce a scăpat din marcaj, 0-1. Sibienii au răspuns imediat, însă Dâlbea a trimis puţin pe lângă poartă, iar până la finalul partidei scorul a rămas același.
Pelici a folosit următoarea formulă de echipă: Cătălin Căbuz – Biel Company (Bogdan Rusu – min. 73), Nemanja Mijuskovic, Ionuț Stoica, Daniel Tătar – Răzvan Dâlbea (cpt.), Ilja Antonov – Tiberiu Serediuc (Ștefan Blănaru – min. 63), Bruno Chalkiadakis, Jordan N’Kololo – Juvhel Tsoumou (Petrișor Petrescu – min. 63).
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt continuă să aibă 7 puncte și ocupă locul 13 în clasamentul Ligii 1.
În etapa a X-a, echipa sibiană joacă tot la Tg. Mureș, cu vicecampioana FCSB. Partida este programată duminică, 30 septembrie, de la ora 21.00. Până atunci, FC Hermannstadt joacă în 16-imile de finală ale Cupei României la Clinceni, cu echipa locală Academica, miercuri, 26 septembrie, de la ora 16.30.