CSC 1599 Șelimbăr revine în campionatul Ligii II sâmbătă 26 februarie, ca pe vremuri în Divizia B, la „matineu“, de la ora 11, la București, cu Metaloglobus. Un meci dificil, deschis oricărui rezultat, „călăreții roșii“ arătând până acum că pot face față oricărui adversar.
Trupa lui Eugen Beza reia lupta în liga secundă de pe poziția a 9-a în clasament, una pe care s-a fixat de ceva vreme, cu șanse pur matematice de a mai prinde play-off-ul. Cu 23 de puncte, din 6 victorii și 5 remize, nou promovata are un handicap de 5 puncte față de Steaua, ocupanta poziției a 6-a, ultima care scapă de griji în acest sezon. Bucureștenii au cel mai ușor program dintre aspirante, cu meci în deplasare la Unirea Constanța și apoi acasă cu CSMS Iași, echipă lipsită de busolă în acest sezon.
Miza pe tineri
Cu un „vibe“ de echipă cu pretenții, CSC 1599 Șelimbăr impune respect încă de la primul sezon în Liga II. Condusă de oameni de fotbal, demonstrează pe teren că proiectul dezvoltat aici se anunță pe termen lung, jocurile bune de până acum fiind făcute în condițiile în care lotul dispune de foarte mulți jucători tineri, de mare perspectivă. Unii chiar sibieni. La Șelimbăr se vorbește de Națională, în urma convocărilor lui Ruben Vecerdea, Alexandru Badea și Nicolas Antone la U19, Alex Luca și Toni Suciu, la U20, iar mai nou și Tudor Telcean, proaspăt adus de la Cluj.
Cinci veniți
În această iarnă, CSC 1599 Șelimbăr și-a „corectat“ lotul cu încă 4 jucători sub 23 de ani, plus atacantul Yameogo (57 de meciuri pentru Chindia Târgoviște). Au venit sub formă de împrumut fundașul central Tudor Telcean (20 ani, de la „U“ Cluj, internațional U18 și U19) și atacantul Bogdan Rotar (19 ani, de la Csikszereda) și liberi de contract mijlocașul dreapta Alexandru Vodă (23 ani, de la FC Hermannstadt), mijlocașul dreapta Lucian Buzan (22 ani, de la FC Hermannstadt) și atacantul Blaise Yameogo (27 ani, de la Chindia).
Șase plecați
Celor veniți le-au făcut loc, prin reziliere de contract, Messie Biatoumoussoka (23 ani, plecat la PO Xylotymbou), Alexandru Neacșa (30 ani, plecat la CS Hunedoara), Andrei Roșu (20 ani, la CS Hunedoara), Massimo Goh (22 ani, la ASD Fanfulla), Radu Criștiu (24 ani, la Odorheiu Secuiesc) iar Alexandru Badea, 18 ani, a fost cedat la echipa secundă a FC Hermannstadt, sub formă de împrumut, până la finalul campionatului.
4 amicale înainte de Antalya
„Călăreții roșii“ s-au reunit în prima jumătate a lunii trecute, perioada de acumulări fizice fiind condimentată cu meciuri de verificare. La doar câteva zile de la reluarea pregătirilor, clubul din Șelimbăr a acceptat provocarea venită din partea a două echipe de Liga I. CSC Șelimbăr a cedat, cu 0-3 (0-1), la Craiova, cu Universitatea și apoi 0-4 (0-3) în disputa cu Sepsi, la Sf. Gheorghe. Beza s-a declarat mulțumit de oportunitatea de a juca la nivel ridicat, chiar dacă echipele de primă ligă erau mult mai avansate cu pregătirea, fiind în prag de reluarea campionatului.
A urmat un 1-3 (1-2) cu CSM Deva, golul nostru fiind marcat de Yameogo, apoi 3-3 (0-2), pe „Pietricica“, cu FC Hermannstadt, goluri Buzan, Cărăruș și Rotar.
Cantonament în Turcia
Echipa din Șelimbăr a plecat apoi în Antalya pentru pregătirea centralizată. A avut și patru meciuri de verificare, pentru perfecționarea relațiilor de joc și exersarea mai multor scheme tactice propuse de Beza. CSC Șelimbăr a cedat în Turcia, 0-1, cu FC SKA Khabarovsk (locul 5 în Liga 2 din Rusia), a învins cu 1-0 (0-0) pe FK Kamaz (locul 11 în Liga 2 din Rusia), gol Buzan (‘73), a cedat apoi 0-5 (0-3) cu echipa poloneză LKS Lódź – locul 9 în liga secundă și a terminat la egalitate 0-0 cu Jedinstvo Ub (locul 2 în seria Vest a ligii a III-a din Serbia).
Antone, la Naționala U19
Un eveniment important pentru clubul din Șelimbăr s-a consumat la începutul acestei săptămâni, mijlocașul Nicolas Antone fiind convocat de Adrian Văsîi la o acțiune a Naționalei U19. Tricolorii au jucat marți un amical cu Poli Iași, fiind în line dreaptă cu pregătirile pentru Turul de Elită (23-29 martie), ultima fază dinaintea Campionatului European. România va face parte dintr-o grupă alături de Croația, Georgia și Islanda, gazdă a miniturneului fiind Croația. Pentru a obține calificarea la EURO, tricolorii trebuie să câștige grupa din Turul de Elită.
În perioada 13-15 februarie, naționala U19 a României s-a aflat într-un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.
Tinerii tricolori, coordonați de selecționerul Adrian Văsâi, au disputat marți, 15 februarie, de la ora 12:00, un meci amical în fața echipei din Liga a 2-a, Politehnica Iași.
Din păcate, Alexandru Vodă s-a accidentat în cantonamentul din Turcia la meciul amical disputat contra echipei FK Kamaz. A suferit o ruptura a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului și va lipsi pentru o perioadă importantă de pe gazon. „Clubul nostru îi urează însănătoșire grabnică, recuperare rapidă si să ne revedem cât mai curând. Multă sănătate Alex!!!“, atransmis ieri CSC 1599 Șelimbăr.
Până la reluarea campionatului, CSC Șelimbăr mai are de disputat un meci de verificare, chiar astăzi, de la ora 13, la Cluj-Napoca, cu Unirea Dej.