„Călăreții“, la trap spre Chiajna

În Liga 2 la fotbal, „călăreții roșii“ au prins puțină viteză, după o victorie extrem de importantă, runda trecută, pe Stadionul Textila din Cisnădie, 2-1 (1-1) cu CSM Slatina. Mai au de jucat un singur meci din actualul sezon regulat, mâine, 8 martie, de la ora 11, la Chiajna, cu Concordia.

(Dan GREAVU)

foto: facebook/CSC Șelimbăr

Sub comanda lui Ioan Luca, CSC 1599 Șelimbăr a reușit să spargă gheața în acest an la timp, aproape de ultima fază a competiției. Punctele acumulate sunt extrem de importante, șelimbărenii urmând să le păstreze la intrarea în play-out. Duelul cu CSM Slatina, echipa fostului antrenor al „călăreților“ Claudiu Niculescu, a fost unul de mare luptă, pe un teren desfundat. Cosmin Bucuroiu (‘7) a deschis scorul cu un șut plasat, însă oltenii au egalat până la intrarea la cabine, prin Mahadi Kayondo (‘32). Pentru actul secund, Luca a schimbat sistemul de joc, în încercarea de a surprinde defensiva oaspete. I-a ieșit! Proaspăt introdus pe teren, Daniel Benzar (‘75) a găsit o traiectorie perfectă, la viclu, de la marginea careului de 16 metri, stabilind scorul final: 2-1 (1-1)

foto: facebook/CSC Șelimbăr

În duelul băncilor tehnice, Luca i-a administrat lui Claudiu Niculescu prima înfrângere de la instalarea acestuia la CSM Slatina. „O victorie de care aveam mare nevoie. (…) Vreau să remarc atitudinea și angajamentul băieților. Îi felicit pentru rezultat, pentru atitudine, pentru tot ce au făcut astăzi. Era normal să vină și această victorie, calitate ați văzut că avem. Este un moment psihologic peste care am trecut cu această victorie.”, a declarat Ioan Luca, după meciul cu CSM Slatina.

Luca a folosit următoarea formulă de joc: Măluțan – Baba Ayine, Gogor, Cotogoi (59′, Babic), Petrișor Petrescu, Bârză, Bucuroiu (67′, Benzar), Șerban, Gherman, Natea (cpt.), Jurj (79′, Dijinari).

Ultimul meci

CSC 1599 Șelimbăr va întâlni așadar Concordia, la Chiajna, în ultimul meci dinaintea play-out-ului. În ultima etapă va sta, deoarece CS Mioveni, echipa pe care urma să o întâlnească, a fost exclusă din campionat. Locul 17, cu 17 puncte, are în spate 5 echipe, dintre care 2 sunt out (Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CS Mioveni au fost excluse din campionat după 10, respectiv 17 etape). 

Programul etapei a 20-a

sâmbătă, 8 martie 2025

ora 11, CSC Dumbrăviţa – AFC Câmpulung Muscel

ora 11, CSM Focşani – Ceahlăul Piatra Neamţ

ora 11, CSM Slatina – Unirea Ungheni

ora 11, Concordia Chiajna – CSC Şelimbăr

ora 11, Corvinul Hunedoara – Metaloglobus Bucureşti

ora 13:30, FC Bihor Oradea – FC Voluntari

ora 18:00, ACSM Reşiţa – Campionii FC Argeş

duminică, 9 martie 2025

ora 11:00, FCU Craiova – Metalul Buzău

ora 13:00, Csikszereda – CS Afumaţi

Steaua Bucureşti și Chindia Târgovişte stau

CLASAMENT la zi

sursa: FRF

Reamintim, Competiţia Liga 2 Casa Pariurilor se dispută și în acest sezon în două faze, după cum urmează:

  • prima fază a competiţiei constă într-un sezon regular, la care vor participa toate echipele şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată.
  • a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi un play-out, în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.

În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul SuperLigii, după următoarea schemă:

  • Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii
  • Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii

În play-out vor participa celelalte 14 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte șapte echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19, iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20.

Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şase etape şi șase meciuri pentru fiecare echipă.

Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura