Câinii dau lecţii de circulaţie

Oamenii pot lua oricând lecţii de supravieţuire de la câinii comunitari. Aceştia s-au obişnuit să traverseze regulamentar. Inteligenţa patrupedelor a fost exemplificată de poliţiştii rutieri şi într-un spot al cărui mesaj este „Dacă ei pot, toată lumea poate. Traversaţi prin locurile marcate“.

Un căţel traversează strada regulamentar, pe trecere. Nu este un tablou neobişnuit, ci un fapt din ce în ce mai comun chiar şi pentru fosta Capitală Culturală Europeană. La fel de comun ca şi faptul că tot mai mulţi oameni traversează strada pe unde apucă şi, de cele  mai multe ori, acest gest necugetat îi costă viaţa.

Impresionaţi de inteligenţa câinilor comunitari care au învăţat să traverseze strada regulamentar, pe trecere, poliţiştii de la Direcţia Rutieră, împreună cu o firmă de advertising au făcut un spot în care apar imagini cu mai mulţi câini comunitari care traversează strada regulamentar, pe trecere sau pe culoarea verde a semaforului. Mesajul este cât se poate de elocvent şi menit a-i determina pe pietoni să ia aminte. Spotul a fost lansat în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi rulează pe posturile naţionale de televiziune.

 

 

Campanie cu ecou

 

Numai anul trecut, în municipiul Sibiu s-au petrecut din vina pietonilor 10 accidente grave, în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a rămas mutilată. Indisciplina pietonilor devine astfel cea de-a patra cauză  care a dus la produceea de aidente grave anul trecut. Acesta este şi motivul pentru care poliţiştii rutieri sibieni cred că acest spot este de efect. „Această campanie se adresează pietonilor, pentru că şi la nivel naţional indisciplina pietonilor este una dintre principalele cauze care duc la producerea de accidente rutiere grave. Mai mult, în foarte multe cazuri, pe lângă faptul că traversează neregulamentar, pietonii se mai află şi sub influenţa băuturilor alcoolice, devenind astfel victime sigure ale accidentelor“, susţine inspectorul principal Ana Maria Popa, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu.

 

Victimele popriei ignoranţe

Poliţiştii sibieni spun că majoritatea pietonilor care sunt implicaţi în accidente rutiere produse din vina lor au vârste de peste 50 de ani. Deşi în cadrul acţiunilor zilnice desfăşurate de poliţiştii rutieri pietonii indisciplinaţi sunt sancţionaţi cu amenzi sau avertisment, aceştia invocă tot felul de motive pentru a justifica în faţa poliţiştilor faptul că au traversat neregulamentar. Cei mai mulţi spun că se grăbeau foarte tare, dar s-au asigurat temeinic înainte de a traversa. Alţii pur şi simplu ridică din umeri şi se scuză, spunând că de obicei folosesc trecerea. Ceea ce ignoră cei mai mulţi este faptul că, traversând neregulamentar, riscă nu doar să ia amenda ci, mai grav, riscă să îşi piardă viaţa. Iată de ce acei câini daţi drept exemplu de poliţişti par să fi înţeles mai bine decât mulţi oameni fapul că viaţa şi siguranţa lor este importantă. „Aceşti câini au ajuns să fie un exemplu pentru oamenii care traversează să neregulamentar. Ar trebui să învăţăm din comportamentul  lor şi să nu ne mai punem viaţa în pericol“, conchide Ana Maria Popa.

 

Ana Maria POPA | inspector principal SPR Sibiu

 

„Şi în municipiul Sibiu, colegii mei fiind în trafic, în cadrul activităţilor zilnice, au observant mulţi câini comunitari care, atunci când opresc autoturismele pentru  a acorda prioritate pietonilor care aleg să traverseze regulamentar, pe trecere sau pe culoarea verde a semaforului electric, traversează şi ei strada, pe trecere. Aşa s-au obişnuit, au învăţat practic să treacă pe acel culoar.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura