Cadrele didactice din Sibiu învață să predea pe internet

Casa Corpului Didactic Sibiu sprijină unitățile de învățământ și cadrele didactice în perioada suspendării temporare a activităților.

Instituția organizează ateliere de formare la distanță, prin platformele Google Classroom și Edmodo.

Cadrele didactice care doresc să participe la acest curs de formare trebuie să se înscrie online până mâine, 18 martie, ora 12. Numărul grupelor se va decide în funcție de câți participanți se vor înscrie, fiecare grupă va fi formată din maximum 20 de cadre didactice.

Pentru PC, se utilizează aplicația Zoom.us.

„Webinariile se vor desfășura, de regulă, pe parcursul a 6 ore, câte 2 ore pe zi, între 10-12 sau 14-16, în funcție de grupă. Participanții vor primi adeverințe din partea Casei Corpului Didactic Sibiu. Prima întâlnire va avea loc joi, 19.03.2020, ora 10. Persoanele înscrise vor primi, până cel târziu joi, 19.03.2020, ora 9, un email cu instrucțiuni suplimentare. Vă recomandăm să instalați aplicația Zoom.us pe PC sau pe telefon până la prima întâlnire. În situația în care aveți nevoie de ajutor, vă stăm la dispoziție”, transmite directorul Mirela Maria Iancu.

Înscrierea se face prin accesarea link-ului: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfFvznimAJUCNC4Lk0s8Ka-REAxK3TdgbfuNdctQ-wnUuAzsw/viewform.


Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*