În a doua jumătate a lunii aprilie, în Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, s-a desfășurat modulul de Leadership Militar (Military Leadership).
La activitate, alături de studenții anului II din cadrul Facultății de Științe Militare, programul de studii universitare de licență Leadership Militar, au participat atât cadeți străini din instituții militare de învățământ superior din țări precum Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii și Ucraina, aflați în instituția noastră în cadrul Inițiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofițeri (EMILYO), precum și o echipă de instructori din cadrul International Defence Training (Army) din Marea Britanie, formată din mr. Peter White, mr. Charles Edmund Frederick Russell și mr. José Manuel Garcia White.
Obiectivele modulului au fost reprezentate de familiarizarea studenților cu privire la particularitățile leadershipului și ale procesului decizional, precum și de cunoașterea, întelegerea si aplicarea metodelor de luare a deciziei în organizația militară, în diferite contexte acționale.
Anul acesta, prin participarea la exercițiul de antrenament în teren, de nivel tactic, integrat și interarme „CADET 2024”, studenții străini au avut oportunitatea să aplice în practică aspectele teoretice privind planificarea, conducerea și desfășurarea acțiunilor militare în condițiile mediului operațional actual.