Cadavrul lui Navalnîi este de negăsit! Unde este trupul disidentului rus?

Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii din regiunea arctică unde Navalnîi a murit subit.

Foto: @Kanthan2030 – X

Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard, oraşul din apropierea închisorii din regiunea arctică unde Navalnîi a murit subit vineri, a declarat telefonic sâmbătă pentru Reuters un angajat al morgii, scrie Monitorul de Cluj.

Purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a confirmat sâmbătă moartea opozantului, citând o notificare oficială înmânată de autorităţi mamei lui Navalnîi, Ludmila, şi a cerut ca trupul acestuia să fie încredinţat imediat familiei sale.

Iarmîş a confirmat şi ea că trupul lui Navalnîi nu se află la morga din Salekhard. Ea a explicat că mama lui Navalnîi şi avocatul opozantului rus s-au deplasat la morgă, dar aceasta era închisă, în pofida asigurărilor primite din partea coloniei penitenciare în care a murit Navalnîi că morga este deschisă şi că trupul opozantului se află acolo.

„Avocatul lui Aleksei şi mama lui au ajuns la morga din Salekhard. Era închisă, deşi colonia (penitenciară) dăduse asigurări că funcţionează şi că trupul lui Navalnîi se afla acolo. Avocatul a sunat la numărul de telefon de pe uşă. I s-a spus că a fost a şaptelea persoană care a sunat astăzi şi că trupul lui Aleksei nu se află la morgă”, a scris pe X Kira Iarmîş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*