Un bust al regelui dacilor, Decebal, realizat de sculptorul Ioan Bolocan, a fost dezvelit, ieri, în prezenţa unor oficialităţi locale, în Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.
„Este un moment deosebit de important, pentru că dezvelirea acestui bust reprezintă un simbol foarte important cu privire la continuitatea neamului românesc pe aceste meleaguri, la unitatea naţiunii române. Este anul Centenarului, un moment deosebit de important. Aș vrea să scot în evidență contribuția deosebită care, după anul 1916, a avut-o aviaţia militară pentru reîntregirea țării. În 1916, România a intrat în război cu un scop foarte precis reîntregirea țării și Unirea Transilvaniei și a celorlalte teritorii cu România. Aviația militară a contribuit din plin la succesul Armatei Române la realizarea acestui deziderat. După Unire, în perioada următoare, aviația română a înființat o unitate pe acest amplasament. În perioada interbelică, Aeroportul Cluj era aeroport internațional. Din păcate, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, a fost distrus complet. În 1996 am reușit să îl redeschidem traficului international. Având în vedere că în acest an au trecut prin acest terminal peste 6 milioane de pasageri cu cei care îi conduc, considerăm că este o locație foarte potrivită pentru a promova aceste valori”, a declarat directorul aeroportului clujean, David Ciceo.
Profesorul Ioan Bolovan, prorector al Universității Babeș-Bolyai, a declarat cu această ocazie că “România pe care o avem astăzi nu mai este nici ca mărime, nici ca prestigiu, la nivelul celei pe care ne-a dat-o acum 100 de ani generația Unirii”.
“Organizarea de ceremonii, edificarea de busturi, statui și monumente sunt atribute ale unor națiuni civilizate care își respectă trecutul, își prețuiesc eroii și valorile. Prin acest gest, națiunea română este una civilizată în ciuda celor care împroașcă cu noroi din interior sau din afară națiunea noastră. Felicitări celor care au gândit edificarea bustului regelui Daciei, aici, în incinta Aeroportului Internațional «Avram Iancu». Nu întâmplător cred este acest moment pe care îl cinstim în preajma Centenarului pentru că putem face o paralelă între timpurile în care a trăit regele Decebal și ceea ce s-a întâmplat acum 100 de ani. Regele Daciei, Decebal, a fost conducătorul unui stat puternic, respectat și chiar temut de marile puteri ale vremii cum a fost cazul Romei. România Mare, care a rezultat la sfârșitul Primul Război Mondial, a fost în perioada interbelică un stat mare, puternic și respectat de marile puteri și de vecini. Cred că trebuie să fim mândri la acest Centenar chiar dacă România pe care o avem astăzi nu mai este nici ca mărime, nici ca prestigiu, la nivelul celei pe care ne-a dat-o acum 100 de ani generația Unirii, dar poate că stă în puterea noastră să refacem în următorii ani și să avem bărbați de stat așa cum am avut în urmă cu 100 de ani care au știut, prin demnitate și responsabilitate, să făurească o Românie Mare și să o plaseze cu responsabilitate și cu demnitate în rândul națiunilor lumii”, a spus Bolovan.
Dezvelirea bustului lui Decebal face parte din evenimentul „România 100. Simboluri identitare. Portrete de daci şi romani”, organizat de Aeroportul „Avram Iancu” în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei, Asociaţia Identitate Culturală Contemporană şi Asociaţia de promovare a a activităţilor cultural ştiinţifice „Susţinem Valorile”.
Expoziția poate fi vizitată începând din 19 noiembrie în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri ale aeroportului.