Business Lounge-ul din Aeroportul Internațional Sibiu aniversează 1 an de la inaugurare.
Foto: Lagardère Travel
În luna februarie 2023, Lagardère Travel Retail a aniversat 1 an de succes pentru una dintre cele mai
elegante locații ale sale – Business Lounge-ul aflat în Aeroportul Internațional Sibiu.
Business Lounge-ul dezvoltat de Lagardère Travel Retail este amplasat în zona de – plecări externe – din
Aeroportul Internațional Sibiu, după controlul de securitate, având o suprafață de 80 de metri pătrați.
În acest salon de business, călătorii se bucură de serviciile cu care sunt deja obișnuiți în marile aeroporturi internaționale: zonă de relaxare, presă autohtonă și străină, internet, acces la știri și la programul zborurilor, facilități de încărcare a dispozitivelor electronice, servicii de imprimare și scanare, etc. În plus, ei au la dispoziție variate specialități de cafea, ceai, băuturi reci și calde, sucuri proaspete, gustări, sandvișuri, salate și deserturi, în noua cafenea So!Coffee, anexată Business Lounge-ului, într-un spațiu de aproximativ 18 metri pătrați.
„Lagardère Travel Retail aniversează 1 an de existență a uneia dintre cele mai frumoase reușite pe plan
local, posibilă datorită parteneriatului cu autoritățile locale: Business Lounge-ul din incinta Aeroportului
Internațional Sibiu. Prin inaugurarea acestui spațiu, compania și-a extins gama de servicii oferite pasagerilor aflați în tranzit pe aeroportul din Sibiu, unde suntem prezenți din 2007. Continuarea dezvoltării serviciilor noastre în aeroporturile regionale este una dintre direcțiile strategice ale companiei. În următoarea perioadă, în funcție de nevoile autorităților locale, suntem pregătiți să investim peste 15 milioane euro în spațiile comerciale și de alimentație publică ce vor rezulta în urma proiectelor de extindere și/sau construcție a noi terminale în aeroporturile regionale. Prin aceste investiții estimăm că vom genera peste 200 de locuri de muncă și contribuții anuale la bugetul de stat de peste 20 milioane euro.” a declarat Marius Văcălău, CEO Lagardère Travel Retail.
Accesul în Business Lounge-ul din Aeroportul Internațional Sibiu se face folosind cartea de îmbarcare,
conform politicii liniilor aeriene, cardul bancar sau achitând taxa de acces.
„Prin existența acestui salon de business, Aeroportul Internațional Sibiu se aliniază la standardele
internaționale de călătorie, datorită facilităților pe care călătorii care pleacă din Sibiu le apreciază în mod evident. Prin parteneriatul pe care îl avem de mult timp cu Lagardère Travel Retail dorim să fructificăm experiența internațională pe acest segment de business al unui expert recunoscut și să oferim partenerilor noștri un bun exemplu de conectivitate și de promovare eficientă”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu.
Cererea pentru astfel de servicii vine în mod natural din piață, traficul în aeroportul din Sibiu crescând constant, inclusiv pe segmentul de business, fiind totodată și o manifestare a dorinței autorităților locale de a satisface nevoile și dorințele călătorilor.