Burse mai mari pentru studenți. Care sunt noile valori

Sumele destinate învățământului superior au fost majorate, astfel că studenții vor primi burse mai mari. Majorarea se aplică începând din acest an universitar, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Arhivă

Pentru acest an universitar cuantumul minim pentru bursele studenților a fost stabilit la 925 de lei, în urma aprobării noului ordin privind majorarea sumelor destinate învățământului superior. Universitățile pot majora cuantumul burselor stabilite de Ministerul Educației.

Cresc bursele pentru studenți

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat vineri că a aprobat noul ordin privind bursele studenţilor.

„Am aprobat noul ordin de ministru privind bursele studenţilor. Cuantumul minim al bursei sociale se propune anual de către Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi trebuie să acopere cheltuielile minime de masă şi cazare”, potrivti mesajului publicat de ministrul Ligia Deca pe pagina de Facebook.

Astfel, pentru acest an universitar, cuantumul minim a fost stabilit la 925 de lei. Bursa pentru studenții doctoranzi crește de la 3.200 de lei, la 3.700, iar bursa de studiu pentru licența didactică cu dublă specializare sau pentru masterat didactic va fi de 3.700 de lei.

Bursele de excelență olimpică, acordate studenților din anul I, care au avut rezultate la olimpiadele școlare:
Locul 1: 3700 de lei
Locul 2: 2.775 de lei
Locul 3: 1850 de lei.

Foto: Facebook Ministerul Educației

Noul ordin de ministru privind cuantumurile burselor pentru studenți a fost transmis la Monitorul Oficial.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*