Burse în Germania

În cadrul celei de-a 40-a ediții a Academiei de Vară din Marburg pentru arta spectacolului și artele vizuale, care se desfășoară în perioada 16 iulie – 4 august, Primăria orașului Marburg, în colaborare cu Asociația de Prietenie Marburg-Sibiu/Hermannstadt, acordă două burse pentru Sibiu, orașul înfrățit din România. Bursele se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani, care sunt invitați să participe la cursuri și să descopere orașul Marburg, pentru o perioadă de trei săptămâni. Bursele sunt destinate persoanelor interesate de artele spectacolului și artele vizuale. Candidații care dețin cunoștințe și aptitudini artistice au prioritate în cadrul selecției. Limba de predare este germana, însă, în funcție de cursurile selectate, este posibilă și alegerea limbii engleze.

Pentru a se înscrie, candidații sunt invitați să transmită scrisoarea de intenție însoțită de curriculum vitae până la data de 1 martie, la adresa e-mail eva.burdusel@ulbsibiu.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*