În cadrul programului Regiune Gastronomică Europeană, Institutul Internațional al Gastronomiei, Culturii și Artelor (IGCAT) organizează concursul pentru atribuirea Titlul de Tânăr Bucătar European (European Young Chef Award), la care participă tineri bucătari ai Regiunilor Gastronomice Europene cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani.
Alin Barabancea este tânărul bucătar sibian care a reprezentat Regiunea Sibiu la concursul desfășurat în 5 și 6 noiembrie în Spania, la Sant Pol del Mar, la Înalta Școală pentru Ospitalitate și Turism (EUHTStPOL). Alături de Sibiu, au participat Regiunea Minho – Portugalia, Catalonia – Spania, Arhus – Danemarca, Riga – Letonia, Lombardia de Est – Italia, Eggea de Sud – Grecia și Kuopio – Finlanda.
Câștigătorii concursurilor regionale s-au întrecut la această competiție europeană, a cărei scop este de a proteja tradiția și diversitatea culturală și culinară și de promova inovarea gastronomică.
Fiind originar din Mărginimea Sibiului, o regiune ce se bucură de o moștenire și o tradiție excepțională, Alin Barabancea a preluat elemente ale bucătăriei tradiționale, integrându-le într-un preparat nou, reinterpretat. Astfel, pentru concurs, Alin a pregătit balotină de oaie cu flan de legume și sos de ceapă acidulată, povestind juriului despre transhumanță, tocana de oaie și ciobanii din Mărginimea Sibiului.
„Gradul mare de dificultate al preparării rețetei alese de Alin a fost o mare provocare, pe care el dus-o la bun sfârșit aplicând tehnici complexe, fiind și lăudat de către bucătarul șef al Înaltei Școli pentru Ospitalitate și Turism”, potrivit unui comunicat din partea reprezentanților Programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Și filmul de prezentare a tânărului bucătar sibian a fost extrem de apreciat.
În 2016, Regiunea Sibiu a fost reprezentată de Daniel Joarză. Prin participarea la concurs, cei doi au devenit ambasadori ai Programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Titlul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a fost atribuit Consorțiului format din Primăria municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Mediaș, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Asociația Județeană de Turism Sibiu și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu.
Pingback: 2017 Young Chefs take the spotlight - European Young Chef Award