Bunătăți pregătite de copii, la Târgul de Toamnă de la Cârța

Elevii școlii din Cârța, cu ajutorul părinților, al profesorilor și cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Cârța au organizat astăzi Târgul de Toamnă, în curtea Căminului Cultural din localitate. Tinerii au pregătit prăjituri, clătite, dulcețuri, murături, compoturi, zacuscă și tot felul de ornamente pe care le-au vândut la standurile special amenajate, tot de ei.

”Astăzi, cu prilejul Prăznuirii Hramului Bisericii Ortodoxe <<Sf. Cuvioasa Parascheva>> și cu ocazia Zilei Comunei Cârța am organizat acest târg în cadrul căruia toți elevii, începând cu cei de grădinită, clasa pregătitoare și până la cei de clasa a VIII-a, și-au expus produsele făcute chiar de ei. Bineânțeles, cei mici au primit o mână de ajutor din partea părinților, însă importantă este pentru noi implicarea, deschiderea și entuziasmul cu care întreaga comunitate a primit acest eveniment. După cum ați putut vedea, în mai puțin de o oră toate bunătățile pregătite de copii s-au vândut.”, spune Camelia Limbășan, directoarea Școlii Gimnaziale din Cârța.

”Acest târg este o tradiție pentru noi. În organizăm de foarte mulți ani, cred că de vreo 15. Înainte organizam și Ziua Portilor Deschise la noi la școală, tot cu această ocazie. Din păcate, în ultimi doi ani, din cauza pandemiei nu am mai reușit să organizăm acest târg, dar acum vedeți cât de bucuroși sunt copiii că am reluat acest obicei. Cu banii strânși din vânzarea bunătățurilor și a  produselor făcute de cei mici, cu ajutorul părinților, vom organiza o excursie pentru copii.”, explică Drăgoi Tudoran, consilier educativ și învățător la clasa I.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*