Joi, 19 Ianuarie 2023, Primăria Comunei Sadu a organizat sesiuni de consultare publică privind Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023.
Cu acest prilej, primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, a susținut o prezentare cu titlul „Transparență Decizională – Dezvoltarea durabilă și sustenabilă. Digitalizare, inovație și Green Village”, cu accent pe principalele elemente ale Planului de Investiții propus pentru anul 2023, conceput în concordanță cu Planul de Dezvoltare Locală 2022 -2024.
Consultarea publică s-a desfășurat de-a lungul întregii zile și a cuprins o întâlnire cu reprezentanții Școlii Gimnaziale „Samuil Micu” Sadu (ora 10.00), o întâlnire cu reprezentanții Ocolului Silvic „Valea Sadului” (ora 12.00) și sesiunea principală de consultare publică, organizată în Sala Mare a Căminului Cultural Sadu, începând cu ora 17.00.
Primarul Valentin Ivan a făcut o prezentare a proiectelor pe care Primăria Sadu și le propune spre realizare din bugetul pe 2023.
Educația („Nu lăsăm să piară, școala de la țară!”)
Continuarea și finalizarea proiectului de construire a unei grădinițe cu program prelungit. Investiția este finanțată prin Compania Națională de Investiții și are o valoare totală de 5.282.965,98 lei, din care cofinanțarea bugetată se ridică la 20.000 lei.
Reabilitarea moderată a clădirilor din domeniul public (Școala Gimnazială „Samuil Micu” Sadu, Căminul Cultural, Primărie (corp A + B), clădirea Complex Comercial). Investiția este finanțată prin PNRR și are o valoare totală de 9.192.487,74 lei, din care cofinanțarea bugetată se ridică la 100.000 lei.
Stadiul actual: cerere de finanțare în evaluare.
Mediul (Investiții rețele edilitare utilități Sadu – Tocile)
Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Sadu, cartier Tocile2. Investiția se derulează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare totală de 35.231.546,20 lei, din care finanțarea acoperă 28.000.000,00 lei și cofinanțarea bugetată este de 30.000 lei.
Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Sibiu și Brașov; rețele de apă, stații de pompare si branșamente apă potabilă în Tocile. Investiție implementată de operatorul S.C. Apă Canal S.A. prin Programul Operațional de Infrastructură Mare cu cofinanțare de la bugetul local în valoare de 38.000 lei.
Infrastructură integrată de apă, canal, gaze și energie electrică în cartierul tineretului „Ozone Smart”4. Investiție finanțată din bugetul local (studiul de fezabilitate, avize și autorizații), cu o alocare bugetară de 15.000 lei și surse atrase.
Studiu de fezabilitate și cerere de finanțare pentru rețele și unități de măsura inteligente de gaze – depus spre finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoare totală a investiției de 13,416,854.41 lei, din care cofinanțare bugetată de 30.000 lei.
Mobilitatea și Infrastructura de drumuri
Reabilitare străzi, comuna Sadu – etapa II + etapa III, cu o valoare totală a investiției de 6.109.994,31 lei, finanțată de la bugetul local și surse atrase. Suma bugetată se ridică la 500.000 lei.
Trotuar cu rețea de canalizare pluvială și pistă de biciclete în Tocile, strada Sadului5. Investiție finanțată prin PNRR și bugetul local, cu o valoare totală de 1.113.022,47 lei și sumă bugetată de 72.000 lei.,
Amenajare traseu cicloturistic „Mocănița Valea Sadului”. Investiție finanțată prin PNRR și bugetul local, cu o valoare totală de 2.495.513,54 lei și sumă bugetată de 100.000 lei.
Demolare podețe existente și construire podeț nou, Str. Câmpului. Investiție implementată prin Programul National de Investiții „Anghel Saligny”, cu o valoare totală de 2.307.538,86 lei și sumă bugetată 50.000 lei.
Construire pod peste Râul Sadu, zona Dârste. Investiție implementată prin Programul National de Investiții „Anghel Saligny”, cu o valoare totală de 1.872.161,15 lei și sumă bugetată de 50.000 lei.
Urbanismul și amenajarea teritoriului
Planul urbanistic general; procesul de avizare. Investiție finanțată din fonduri guvernamentale, cu o valoare totală a investiției de 154.700 lei și sumă bugetată de 95.795 lei. Proiectul se află în stadiu de avizare și aprobare.
Amenajamentul silvic pentru fondul forestier proprietate publică a Comunei Sadu. Investiție finanțată din bugetul local din alocările PNDR, ci o valoare totală de 346.819,55 lei și sumă bugetată de 307.000 lei.
Cadastru general. Continuarea lucrărilor de cadastrale a imobilelor situate în extravilanul localității. Investiție finanțată prin programul național de cadastru derulat de A.N.C.P.I. prin O.C.P.I Sibiu, cu finanțare de 454.946 lei, sumă bugetată de 45.946 lei.
Dincolo de proiectele menționate, în 2023 rămân prioritare: continuarea procesului de digitalizare informatică instituțional și îmbunătățirea calității serviciilor educaționale, sportive și culturale.
Consultarea publică a avut loc în spiritul bunelor practici de transparență bugetară, în plin proces de elaborare a Bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al Comunei Sadu.