Bugetul de stat, aprobat cu ZERO LEI pentru investiții în județul Sibiu

Proiectul de lege privind bugetul de stat a fost adoptat, în această după-amiază, cu 208 voturi favorabile și 105 „împotrivă“, iar cel al asigurărilor sociale cu 208 „pentru“ și 107 „împotrivă“. Întâmplător sau nu, în zilele în care zeci de mii de locuitori ai județului Sibiu cer în stradă demisia Guvernului PSD, majoritatea confortabilă de care dispune coaliția de guvernământ în Legislativ a găsit de cuviință să dea de pământ cu amendamentele importante pentru Sibiu.

Constantin Șovăială, deputat PNL Sibiu

Senatorul PNL Florin Cîțu a precizat că parlamentarii liberali au votat împotriva bugetului pe anul 2017.

Parlamentarii PNL Sibiu au depus șase amendamente prin care au solicitat suplimentarea bugetului de stat cu sumele necesare derulării și implementării următoarelor proiecte pentru județul Sibiu:

– construcția noului spital județean;
– modernizarea drumului județean DJ106E, în lungime totală de 40 km, care leagă Mărginimea Sibiului de Transalpina;
– reabilitarea drumului turistic Transfăgărășan;
– construcția centurii ocolitoare a municipiului Mediaș;
– construcția unor locuințe pentru tineri în municipiul Mediaș;
– construcția unui bazin de înot în municipiul Mediaș.

„În propunerea de buget a guvernului Grindeanu, județul Sibiu este marginalizat și autoritățile locale sunt condamnate la riscul de a-și bloca investițiile. Toate proiectele susținute de parlamentarii PNL Sibiu, care vizează direct dezvoltarea județului Sibiu și creșterea nivelului de trai al sibienilor, au fost respinse de parlamentarii PSD. Parlamentarii PSD Sibiu nu au arătat nici măcar un minim act de decență prin care să se abțină de la vot și au votat împotriva acestor proiecte majore pentru Sibiu. Nu s-au gândit la interesul sibienilor, ci au votat conform cerințelor și intereselor domnului Dragnea. Mai mult decât atât, investițiile publice reale prevăzute în acest buget sunt cele mai mici de la aderarea României în Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al departamentului de comunicare din cadrul PNL Sibiu.

Senatorul Viorel Arcaș, președintele organizației municipale PSD Mediaș, conduce comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat. Calitate în care ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus pentru Sibiu sau măcar pentru Mediaș. „Noi am propus și am susținut aceste amendamente. Eu și dl. deputat Neagu ne-am zbătut, dar fiind o minoritate, aveam nevoie de sprijinul PSD și mai ales al celui care este în comisie. Amendamentele legate de județul Sibiu au fost votate de domnii Terea și Arcaș, dar pe dl. Arcaș nu l-am văzut în sală și el, în general, amendamentele noastre nu le-a votat. Este păcat, fiindcă avea un cuvânt greu de spus. Fiind președintele comisiei de buget-finanțe, el avea un cuvânt greu de spus și putea rezolva acest proiect (centura Mediașului – n.red.). Poate nu cu o sumă uriașă, cum am propus-o noi, dar poate măcar să se facă un studiu, să se demareze acest proiect. Aceste lucruri nu ar trebui să aibă culoare politică. Centura Mediașului nu este nici a PNL-ului, nici a PSD-ului, e a medieșenilor!“, a declarat senatorul liberal Mircea Cazan, pentru Mesagerul de Sibiu.

Viorel Arcaș, senator PSD Sibiu

Deputatul PNL Constantin Șovăială acuză și el parlamentarii PSD-ALDE că au votat împotriva intereselor sibienilor. „Am susţinut, în cele două zile, în plenul Parlamentului, amendamente pe legea bugetului pentru dezvoltarea judeţului Sibiu. Din păcate, amendamentele privind construcţia unui spital judeţean, modernizarea drumurilor judeţene, construcţia de locuinţe pentru tineri sau construcţia unui bazin de înot în Mun.Mediaş au fost respinse de către majoritatea parlamentară condusă cu o mână de fier de Liviu Dragnea. Parlamentarii PNL au propus amendamente vitale pentru dezvoltarea judeţului Sibiu, doar că majoritatea PSD-ALDE a pus interesul de partid mai presus de sănătatea, educaţia şi infrastructura din judeţul Sibiu! Ne vom trata în aceleaşi spitale bolnave de 100 de ani, vom avea aceleaşi drumuri periculoase, iar tinerii vor învaţa în aceleaşi şcoli fără autorizaţie! Asta este adevărata faţă a celor din PSD!“, afirmă  Șovăială.


Mihai COLIBABA

3 Comments

  1. Bicicor says:

    Domnul Cazan este ultimul care ar trebui sa comenteze avand in vedere ca de mai bine de o luna lipseste cu desavarsire din tara, fiind plecat in America. Iar cu privire la drumuri domnul Arcas a avut un amendament de 41000000 de lei care au fost impartiti pentru fiecare judet lucru pe care domnii nu aveau de unde sa stie nefiind prezenti la sustinerea amendamentelor. Hai pa!

  2. Elena P says:

    Rusine parlamentarilor de Sibiu si mai ales domnilor si doamnelor de la PSD! Lasati propaganda, stimate „Bitch cor”, este evident de ce sunt in stare alesii nostri, cu ce ma incalzeste pe mine la Cartisoara ca onorabilul Arcas s-a gandit sa fie generos cu fiecare judet daca nu s-a luptat pentru ai sai? Vrajeala pesedista!!!

  3. un om normal says:

    de-aia am eu boala pe pesedisti! dupa ce ii prinzi cu mana in buzunarul tau mai au si tupeul sa te faca prost in fatza, ca maram numa ti se pare!!..

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*