Totalul bugetului local propus pentru 2017 de Primăria Sibiu este de 712,9 milioane lei.
Bugetului local se împarte între secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare, adică investițiile. Veniturile bugetului local sunt estimate la 441,8 milioane lei. Din această sumă 310,6 milioane lei provin din veniturile proprii ale municipiului Sibiu, ceea ce reprezintă 70,3%. De asemenea, de la bugetul de stat se estimează că vor veni 128,8 milioane lei, reprezentând 29,2% din total venituri. De la Consiliul Județean ar putea fi alocate 2,4 milioane lei, adică 0,5% din totalul de venituri. La această sumă se adaugă excedentul bugetar în sumă de 271,1 milioane lei.
Secțiunea de funcționare
Bugetul propus pentru această secțiune este de 441 milioane lei. Ponderea cea mai mare o are Primăria municipiului Sibiu, cu un buget de 224 milioane lei. Din acești bani se finanțează lucrările de reparații a străzilor cu un buget estimat de 52 de milioane lei (de exemplu: Viitorului, Coposu, Cibinului, Râului, Metalurgiștilor, Frații Buzești, zona Gării și Zona Industrială Vest), semaforizarea, subvențiile acordate societății de transport public (aproximativ 30 milioane lei), precum și alte cheltuieli precum salariile, fondul de rezervă, fondul de garantare, cheltuieli cu administrarea pădurilor.
Învățământul beneficiază de 136,8 milioane lei. Din această sumă, cheltuielile cu personalul din învățământ reprezintă peste 100 de milioane de lei. De asemenea, peste 21 de milioane vor fi alocați pentru cheltuieli materiale, printre care se numără și lucrările de reparații și dotarea clădirilor în care funcționează unități de învățământ. În marea lor majoritate, lucrările de reparații și întreținere se referă la: zugrăveli în săli de clasă, holuri, laboratoare și săli de sport, întreținere și reparații pardoseli, reparații în grupurile sanitare, reparații în curtea școlilor și înlocuirea tâmplăriei.
Cultura are alocați 48,8 milioane lei. La acest capitol este inclus bugetul instituțiilor culturale din subordinea Consiliului Local – Teatrul Național „Radu Stanca“, Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong“ și Casa de Cultură a municipiului Sibiu – care însumează 33,37 milioane lei. Cel mai mare buget îi va fi acordat TNRS – 20,8 milioane lei. La secțiunea de dezvoltare sunt prevăzute și sume pentru investiții în aceste instituții culturale. Pentru Casa de Cultură a municipiului este prevăzută o sumă de 3,1 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor de construcție a noului sediu, iar pentru Teatrul „Radu Stanca“ este propusă alocarea unei sume de 2,3 milioane lei pentru achiziția de dotări pentru spectacole. La acest capitol este inclusă printre altele și finanțarea pentru cele trei agende: Culturală, Sportivă și Comunitară.
Asistența socială figurează cu un buget de 21,7 milioane lei. La acest capitol, cea mai mare pondere o au cheltuielile cu drepturile persoanelor cu handicap (salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, indemnizațiile persoanelor cu handicap) – 14,3 milioane.
Bugetul serviciilor publice, Evidența Persoanei, Direcția Fiscală, Parcuri și Zonei Verzi, Grădina Zoologică, Poliția Locală, Baia Populară, Administrare Cimitir, Administrare Fond Locativ, Gestionare câini fără stăpân însumează 25,3 milioane lei.
Secțiunea de dezvoltare
Acestei secțiuni îi este alocat un buget de 271 milioane lei, de aici urmând să fie finanțate investițiile. Pe lângă alocările din bugetul local, unele servicii, precum Spitalul de Pediatrie, instituțiile culturale, Baia Populară, Cimitirul Municipal și Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor adăuga și veniturile proprii estimate pentru 2017 la 62,7 milioane lei.
În 2017, sunt prevăzute investiții la Spitalul de Pediatrie – 2,2 milioane lei (construirea unor culoare de trecere între blocul operator, secția ATI și Ambulatoriu integrat; studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui pavilion pentru extinderea secției ATI și a blocului operator pe 4 nivele). Fondurile pentru funcționarea spitalului vor fi alocate de la bugetul de stat, prin Direcția de Sănătate Publică.
Administrarea parcurilor și zonelor verzi va primi 2,15 milioane lei. Pe lângă întreținerea parcurilor și a zonelor verzi, serviciul menționat va promova și investiții între care: continuarea realizării registrului local al spațiilor verzi – 2 milioane lei și amenajarea unei bariere fonice în parcul Ștrand – 120.000 lei.
Baia Populară Sibiu are alocată suma de 3,52 milioane lei. Suma va fi cheltuită pentru reabilitarea și modernizarea clădirii în care funcționează baia, proiect care include: lucrări de consolidare, schimbarea tâmplăriei cu structuri din lemn stratificat, reabilitarea instalațiilor de apă și canalizare, gaz, electricitate și agent termic, înlocuirea tuturor coloanelor de încălzire și a cazanelor care încălzesc apa, introducerea încălzirii prin pardoseală în zona băilor, montarea unui ascensor, amenajarea podului într-o sală multifuncțională, învelitoarea acoperișului va fi complet schimbată,amenajarea subsolului clădirii pentru mutarea unor servicii sociale, amenajarea unei noi săli de fitness și instalarea unor sisteme de supraveghere moderne
Grădina zoologică va cheltui 3,14 milioane lei pentru investiții. În acest an vor începe noi lucrări de investiții: proiectarea și construcția adăpostului și țarcului pentru zebre și struți – 1.091.000 lei; achiziția de echipamente pentru extinderea locului de joacă de lângă lacul II – 105.000 lei; realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția unui nou adăpost pentru jaguari și a unui nou adăpost și țarc pentru urși – 8.000 lei; proiectare și construcția vestiarelor pentru muncitori, a cabinetelor medicale și a atelierului mecanic – 1,1 milioane lei și proiectarea și amenajarea volierei pentru păsările răpitoare – 261.000 lei.
Administrarea locuințelor din fondul locativ necesită 2,30 milioane lei. Printre investițiile pe care serviciul le va promova în 2017, amintim: amenajarea de locuințe sociale în fostul club „Ilie Pintilie“ – 1,39 milioane lei și reabilitarea imobilului de pe str. Verzăriei pentru amenajarea de locuințe sociale – 699.000 lei.
Administrarea domeniului public necesită fonduri în valoare de 843.000 lei. Investițiile acestui serviciu se vor concentra pe modernizarea Stadionului Municipal: după aprobarea bugetului se vor realiza studiile tehnice pentru reabilitarea tribunei principale și a peluzei din zona vestiarelor și un nou sistem de sonorizare. Reparațiile la vestiare sunt deja în curs, la fel și amenajarea sistemului de irigații.
Serviciul care administrează domeniul public a planificat, de asemenea, achiziția de noi automate de parcare.
Cimitirul Municipal va beneficia în 2017 de 1,5 milioane lei alocați pentru investiții. În acest sens, Serviciul de Administrare a Cimitirului va continua modernizarea aleilor.
Investiții importante promovate de Primăria Sibiu (în total, 202 milioane lei)
Modernizarea de străzi din fondurile bugetului local:
– continuarea lucrărilor începute în 2016 pe următoarele străzi: Petru Maior, Lăptăriei, E. Teodoroiu, Ceaikovski, Munteniei, Principatele Unite și Strungului
– lucrări noi propuse pentru anul 2017: drumul vechi din Păltiniș, Barcelona, Ogorului, Drumul Ocnei, Prelungirea Săcel, Depoului
– amenajarea canalizării pluviale pe str. Podului
Modernizarea de străzi din fondurile împrumutului BERD:
– vor continua lucrările începute în 2016 pe străzile: Mărului, Vișinilor, Nucului, Prunelor, Părului, Berzelor, Sălciilor, Oltului, Smigelschi, Porumbeilor, Rândunelelor, General Bălan, Narciselor, I. Pop Reteganu, Păltiniș, Turgheniev, Balanței, Zidarilor
– vor începe lucrările contractate în 2016 pentru următoarele străzi: Anul 1907, Armoniei, Traian, Gh. Șincai, Carpaților, Margaretelor, Laminorului, Plevnei, Ulmului, Faianței, Zugravilor, Fagului, Fragilor, Călan
– vor începe lucrările pe 12 străzi pentru care procedura de achiziție e deja în curs: Dr. Corneliu Diaconovici, Lebedei, Luceafărului, Arcului, Libertății, Spătar Milescu, Zăvoi, Stăvilarului, Aviației, Cooperatorilor, Scurtă, Iazul Morii
– în această primăvară vor fi licitate lucrările de modernizare pentru încă 18 străzi: Tălmăcel (între Litovoi Vodă și Săcel), Orlat (între Calea Poplăcii și Theodor Aman), Pictor Ștefan Luchian, Presaca, Ovăzului, Secerătoarelor, Grâului, Șerbota, Piața Cluj, Luncii, Frasinului, Pinului, Cedonia, Gorunului, Muncitorilor, Ana Ipătescu, Mălinului, Niță Octavian
Reparații capitale în cartiere:
– finalizarea lucrărilor de reparații capitale în cartierele de blocuri Dioda, Hipodrom II/1, Hipodrom II/2
– reparația străzilor betonate din cartierul Valea Aurie: carosabilul și trotuarele pe străzile Dobârca, Fântânele, Aleea Fântânele și Aleea Sibiel; pe străzile Sibiel, Agârbiciu, Valea Aurie, Ludoș, Poiana și Crinț vor fi refăcute trotuarele și parcările
– reparații capitale în cartierele de blocuri pentru care vor fi organizate proceduri de achiziție în 2017: cartier Hipodrom – zona dintre Aleea Frații Buzești – Calea Cisnădiei – str. Iorga
– proiectări pentru reparații capitale în cartiere, lucrările urmând să fie contractate în anii următori, dintre care amintim: zona Hipodrom I (Iorga-Luptei-Milea-Rahovei-Mihai Viteazu), zona Hipodrom III (Iorga-Oștirii-Rahovei-Mihai Viteazu), cartier Turnișor, zona blocuri Henri Coandă – Oțelarilor
Iluminat public:
– execuția lucrărilor de modernizare a iluminatului public: Frigoriferului, parțial în Ștrand, Aleea Șelimbăr, iluminat eco-eficient în Parcul Sub Arini și în Parcul Petofi Sandor, în zona blocurilor din Reșița II, zona Broscărie – Ștefan cel Mare
– proiectarea pentru modernizarea iluminatului public în următoarele zone dintre care menționăm: Prelungirea Săcel, Milea – Coposu – Alba Iulia – Calea Dumbrăvii, cartier Vasile Aaron (parțial)
Alte obiective de investiții:
– proiectarea și execuția noului pod peste Cibin din zona PECO – Șos. Alba Iulia
– achiziția a zece autobuze Euro 6
– amenajarea a aproximativ 40 de platforme de gunoi
– reabilitarea remizei din Păltiniș pentru autospeciala de pompieri
– Aqua Park – actualizarea proiectului și execuția lucrărilor
– Centrul de Conferințe și Spectacole – Teatrului Național „Radu Stanca“ i-au fost alocați 500.000 de lei pentru organizarea concursului de soluții necesar pentru a finaliza Planul Urbanistic Zonal
– actualizarea studiului de fezabilitate și construcția de locuințe sociale în cartierul Reșița II (4 blocuri)
– achiziția de echipamente pentru locurile de joacă, aparate de fitness și echipamente pentru parcul de skateboarding, precum și alte dotări pentru spațiile publice
Proiectări:
– proiectări pentru reabilitarea străzilor de pământ care vor intra în lucru din bugetul local sau din fonduri BERD – 53 de străzi de pământ, proiectarea a trei străzi care fac legătura cu Șelimbărul în dreptul străzilor Oașa, rampa Ștefan cel Mare și Socului, reconfigurarea și modernizarea Căii Dumbrăvii de la intersecția cu Mihai Viteazu până la ieșirea din oraș
– proiectări pentru amenajarea de parcuri și zone de agrement: str. 9 Mai, Parcul Sub Arini, Lacul lui Binder, zonă de agrement și sport la Liceul „Henri Coandă“
Investițiile propuse în 2017 de către serviciile publice
Investiții în clădirile unităților de învățământ însumează 43,8 milioane lei. Din această listă de lucrări fac parte:
– reabilitarea și extinderea fostului cămin de pe Oituz, în vederea mutării Liceului de Arte – 27,2 milioane lei
– finalizarea construcției noii grădinițe de pe Hațegului – 1,8 milioane lei
– reabilitarea sălii de sport a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr“ – 991.000 lei
– mansardarea parțială a școlii „Regina Maria“ – 2,8 milioane lei
– realizarea termosistemelor la grădinițele 15, 33, 36, „Elefănțelul Curios“ și „Căsuța Poveștilor“ – 1,56 milioane lei
– reabilitarea fațadelor școlilor nr. 2 și nr. 8 – 1,36 milioane lei
– dotarea cu mijloace fixe a unităților de învățământ – 1,59 milioane lei
La acestea se adaugă 1,3 milioane lei destinați proiectării pentru următoarele investiții pentru care Primăria Sibiu dorește să atragă finanțare nerambursabilă:
– construcția de clădiri noi cu destinația creșe la școala nr. 1 și grădinița nr. 36
– extinderea școlilor gimnaziale „Nicolae Iorga“, „I.L. Caragiale“ și „Regele Ferdinand“
– construcția de săli de sport la școlile „Nicolae Iorga“ și „Regele Ferdinand“
– reabilitarea internatelor Colegiului Tehnic „Independența“ și a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară
– modernizarea clădirilor unităților de învățământ în vederea îmbunătățirii eficienței energetice la Liceul Teoretic „Constantin Noica“, școala gimnazială nr. 1, școala gimnazială nr. 21 și școala gimnazială „Radu Selejan“