La un bâlci de la ţară şi-a făcut apariţia un bufon, care a făcut toată lumea să râdă în hohote prin felul în care imita vocile şi răgetele animalelor. El şi-a încheiat spectacolul cu un guiţat atât de asemănător cu cel al unui porc, încât spectatorii s-au gândit că are ascuns un godac în spatele scenei. Un ţăran care stătea în primele locuri s-a ridicat însă în picioare şi a anunţat cu iritare: „Credeţi voi că în acest fel guiţă cu adevărat un porc? Nu este deloc aşa. Aşteptaţi până mâine şi am să vă arăt eu cum se face.”
Oamenii au râs de el, dar, a doua zi, ţăranul şi-a făcut apariţia pe scenă şi a început să guiţe atât de urât, încât spectatorii l-au fluierat, l-au huiduit şi au aruncat cu pietre în el, pentru a-l face să termine odată.
„Voi, proştilor”, a strigat indignat ţăranul, „uitaţi-vă pe cine l-aţi fluierat”, şi a scos din sân la iveală un mic purcel, pe care îl pişcase până atunci de ureche pentru a-l face să guiţe.
Morala: „Adeseori oamenii aplaudă o imitaţie şi huiduie un lucru adevărat.”Bufonul şi ţăranul – de Esop
