Bucurie și meșteșuguri tradiționale la ASTRA

Vineri, 14 iulie, Muzeul ASTRA din Sibiu găzduiește vernisajul expoziției „Între ceie casă și ceie lume”. Evenimentul aduce în prim-plan meșteșugurile tradiționale și gastronomia specifică comunității din Săpânța, cu ateliere de țesut, urzit, limpezit halube la vâltoare, prelucrare a lemnului și multe altele.

FOTO: Muzeul ASTRA

Evenimentul va fi organizat în Gospodăria de țesător de straie vâltorite din Săpânța și în vecinătatea acesteia și va include ateliere de țesut, urzit, limpezit halube la vâltoare, prelucrare a lemnului și gastronomie tradițională.

Comunitatea din Săpânța va fi reprezentată de Irina a lu’ Todiuț, Anuța a lu’ Bărzun și Maria a lu’ Toaderu Iepanului, care vor asuma rolul de gazdă și vor prezenta portul, meșteșugurile, gastronomia și tradițiile locului. Expoziția este organizată în colaborare cu Muzeul Maramureșan, în urma unei cercetări de teren realizată de o echipă cu reprezentanți din ambele muzee.

,,Săpânța este unul din cele mai cunoscute sate din România, în principal datorită Cimitirului Vesel, care atrage un număr imens de vizitatori în fiecare an. Turismul a dezvoltat zona în așa măsură, încât oamenii vorbesc despre întemeietorul acestuia, meșterul Stan Ioan Pătraș, ca despre un binefăcător care a schimbat destinul comunității. Denumirea este dată de mesajele de pe cruci, care sintetizează într-un mod hazliu viața celui răposat, aducând o perspectivă detașată, curajoasă, senină. Versurile sunt completate cu desene naive, cromatica crucilor fiind dominată de albastru, asumat definitiv de membrii comunității, care îl numesc cu mândrie „albastru de Săpânța”.  În desenele și versurile de pe cruci se regăsesc meșteșugurile, portul tradițional, segmente de peisaj, legende, vicii, obiecte de uz casnic, unelte și multe alte elemente care conturează destul de fidel istoria locului și a oamenilor. Săpânța este un loc legendar, în care adeseori oamenii au considerat că fac parte dintr-o țară aparte. Comunitatea trebuia să rămână unită și cel care lua fată „de pe sate” (din altă parte) era demn de dispreț. Oamenii harnici și-au construit case durabile din lemn, cu fundație de piatră, ambele resurse aflându-se la îndemână în imediata vecinătate. Piatra se găsea din belșug pe râu, dar și în stâncă, iar codrii se întind cât vezi cu ochii, fiind străbătuți de un labirint de drumuri și poteci, pe care te poți rătăci cu ușurință, îndeosebi dacă ești obosit sau dacă ți s-a tulburat mintea de la câteva pahare de palincă. Apa Săpânței adună trei izvoare principale, numite, la rândul lor, Trei Săpinți. Peisajul natural este extrem de bogat, cu lunci, pășuni, dealuri, coame de munte, livezi și păduri. Ies în evidență cascada Șipot și Stânca Șoimului, însă multe alte locuri sunt la fel de pline de farmec. Din pădure și-au adus oamenii lemnul pentru construirea caselor, pentru porțile monumentale, pentru împrejmuiri, mobilier, dar și pentru foc. La Săpânța, oamenii se salutau – și unii încă o fac – cu „Lăudăm pe Iisus!”, răspunsul fiind „În veci, amin!”. Purtau haine alese în zilele de sărbătoare și își respectau valorile tradiționale. Credeau că nu e bine să lucrezi în zilele de marți, un personaj mitologic numit Marțolea pedepsind îndeosebi femeile care încălcau această regulă, acestea trezindu-se cu un maldăr de fuse și trebuind să toarcă lână până în dimineața următoare. Cei care întârziau noaptea pe drumuri întunecate puteau fi ademeniți de Fata Pădurii sau prinși și uciși de borsocăi. În situații privilegiate erau salvați de zânoaie sau făcuți bine de meșteroaie, aceasta putând fi atât vrăjitoare, cât și vindecătoare. Personajele mitologice sunt încă prezente în memoria locului, iar unii localnici încă mai speră să găsească un spațiu secret, de o frumusețe seducătoare: Grădinuța Fetei Pădurii. Foarte pricepute în țesut și cusut, boresele (femeile) din Săpânța își expuneau cergile, lătuții și halubele (hainele) pe pălant (gard) pentru a le vinde trecătorilor, dar mergeau cu ele și la târguri, în orașe îndepărtate. Cergile se țeseau în feliuri (linii colorate), iar halubele au modele specifice, cu motive transmise din generație în generație. Textilele erau duse la vâltorit, numeroase instalații fiind realizate, de-a lungul timpului, pe albia râului. Unele sunt încă funcționale. Lâna era produsă în comunitate, dar și achiziționată, în urmă cu câteva decenii, din Mărginimea Sibiului.”, a declarat Ancuța Ilie, șef serviciu Expoziții-atelier.

,,Casele din Săpânța aveau două sau trei încăperi și o prispă deschisă (șatră). Dacă erau doar două camere, cea de locuit era numită, simplu, „casă”. O a doua încăpere, numită „ceie casă”, expunea avuția familiei, ruda cu cergi, laițe pictate, patul cu perne înalte, cuiere elegante, mobilier frumos ornamentat. În perioada comunistă săpânțenii au călătorit în țară și în străinătate, de unde aduceau oale de metal viu colorate, bibelouri, farfurii și alte obiecte care furau privirea prin forme, ornamente sau amestecul de culori. Pereții din ceie casă sunt pictați cu motive florale sau geometrice, amestecul de culori din ultima jumătate de secol aducând o notă consistentă de kitsch, fără a pierde însă semnificația profundă a spațiului. În Muzeul ASTRA sunt transferate două case din Săpânța. Casa Meșteroaiei este amplasată simbolic în pădure, păstrând aura de mister a puternicelor femei vindecătoare, cunoscătoare ale puterilor secrete ale naturii, despre care se spun povești impresionante, cum ar fi aceea că ridicau și aruncau pietre fără să le atingă, dacă era nevoie să apere satul. Meșteroaiele știau să facă vrăji, motiv pentru care adeseori localnicii se feresc să vorbească despre ele. Cea de-a doua casă, transferată cu ansamblul gospodăriei, prezintă meșteșugul limpezirii hainelor la vâltoare, făcând parte din sectorul de prelucrare de fibrelor textile. Expoziția integrează fațetele diverse ale Săpânței, depănând o poveste cu multe fire, care urmăresc evoluția complicată a comunității. O vâltoare funcțională permite demonstrații de limpezire a cergilor și a hainelor, replici ale crucilor din Cimitirul vesel reprezintă un prilej de meditație asupra sensurilor profunde ale acestui fenomen, războiul de țesut și urzoiul, dar și uneltele de prelucrare a lemnului fiind la îndemâna vizitatorilor care doresc să experimenteze secvențe din viața satului. În ceie casă se păstrează lucrurile cele mai de preț, iar la gura sobei s-ar putea să fie o mulțime de fuse aduse de Marțolea, în caz că vreuna dintre localnice a lucrat atunci când nu trebuia.  Circuitul expozițional aduce în atenția publicului atât hărnicia și creativitatea oamenilor, cât și legendele, iluziile și slăbiciunile lor. Secvențe ilustrative din cercetarea de teren vor fi integrate într-un cinema ad-hoc, amenajat în fostul grajd, în timp ce șoprul va permite activități cu meșteri. Expoziția integrează curtea, grădina învecinată, precum și o alee amenajată printre arinii de pe malul pârâul care curge de-a lungul Aleii Pivelor. Ceie casă ilustrează hărnicia și mândria săpânțenilor, zestrea bogată a fetelor de măritat, frumusețea ornamentelor și culorilor, creativitatea, bucuria, stabilitatea. Ceie lume nu este doar Cimitirul Vesel, ci și legendara lume de dincolo, din care personajele legendare se întorc adesea, înspăimântate sau, dimpotrivă, mai puternice și mai curajoase ca oricând”, a declarat Ovidiu Baron, director general adjunct Muzeul ASTRA.

Evenimentul se încadrează în programul „Memoria secretă a obiectelor”, prin intermediul căruia Muzeul ASTRA asumă rolul de mediator între comunitatea locală şi public, între generații mai vechi şi mai noi, între mediul social, politic şi cultural, între natură şi om.

Este primul program de mediere culturală din muzeele româneşti, început anul trecut, cu prilejul expoziției „Soarele din farfurie”.

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*