Bucuria acestei zile trebuie să ne-o manifestăm în familie – mesajul comandantului Garnizoanei Sibiu de Ziua Națională a României

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 reprezintă momentul afirmării naţionale și de împlinire a idealurilor de libertate şi unitate a tuturor celor care gândesc și simt românește.

Armata română, parte inseparabilă a societății, indiferent de vremurile la care facem referire, a contribuit semnificativ la desăvârșirea teritorială a statului român. În tot acest timp, misiunea noastră, aceea de a garanta independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statului român și de a crea premisele dezvoltării continue a societății românești, a rămas neschimbată.

Trăim vremuri atipice, vremuri în care ne confruntăm cu un inamic invizibil, deosebit de periculos, un virus care poate să producă mult rău nouă și familiilor noastre. Pentru a-l putea învinge trebuie să ne unim eforturile și acum, mai mult ca niciodată, să respectăm toate măsurile impuse în scopul prevenirii răspândirii acestuia. Bucuria acestei zile trebuie să ne-o manifestăm în mijlocul familiilor noastre, în intimitatea căminelor noastre, pentru a rămâne sănătoși în această perioadă dificilă.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, în numele tuturor militarilor din garnizoana Sibiu, adresez locuitorilor din judeţul nostru cele mai calde urări de sănătate, împliniri profesionale, satisfacţii personale şi bucurii alături de cei dragi!

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

Gl.bg. prof.univ. dr. ing. Ghiţă BÂRSAN

COMANDANTUL GARNIZOANEI SIBIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*