Reprezentanții ADI Eco Sibiu au desemnat câştigătoare Asocierea SC Iridex Group Import Export București filiala Costinești SRL – SC Servicii Salubritate București SA, în cadrul procedurii de licitaţie publică deschisă, în vederea delegării prin concesiune a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale pentru zona 1 Sibiu. La licitație au participat cinci ofertanţi, ale căror oferte au fost evaluate de comisia desemnată.
Sibiul, Mărginimea și Hârtibaciul
Contractul de delegare prin concesiune a activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale are ca obiect principal colectarea şi transportul deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat (deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri de plastic şi metal, deşeuri de sticlă, deşeuri biodegradabile, deşeuri voluminoase, deşeuri periculoase menejare şi deşeuri reziduale) fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori. Zona de operare este municipiul Sibiu şi localităţile: Boiţa, Cisnădie, Cristian, Gura Râului, Loamneş, Marpod, Nocrich, Ocna Sibiului, Orlat, Păuca, Poplaca, Răşinari, Râu Sadului, Roşia, Sadu, Slimnic, Şelimbăr, Şura Mare, Şura Mică şi Vurpăr