Bucharest Wind Ensemble concertează la Sibiu

Cunoscuta formaţie muzicală “Bucharest Wind Ensemble” va concerta la Sibiu în cadul Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez&Friends.

Celor patru muzicieni li se va alătura pianista Monica Florescu împreună cu care vor prezenta publicului un program alcătuit din lucrări semnate de L. Van Beethoven şi W.A. Mozart. Evenimentul face parte din proiectul „Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez&Friends” și va avea loc duminică, 30 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Oglinzilor (FDGR) Sibiu.

Seria extraordinară de concerte a Stagiunii Camerale Florescu-Fernandez&Friends continuă în luna octombrie cu un eveniment la care au fost invitaţi artiştii reuniţi sub numele de „Bucharest Wind Ensemble”. Fondat în anul 2015, Ansamblul de suflători București urmărește constant diversificarea combinațiilor instrumentale pentru a cuprinde, astfel, principalele genuri camerale care se adresează instrumentelor de suflat. Ansamblul a colaborat cu organizații importante: Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica din Chișinău, Filarmonica Pitești, Filarmonica “Lyra” Brăila, Orchestra de Cameră din Focșani, Fundația Academia Classica (Bulgaria), Gminne Centrum Kultury w Nowogrodźcu (Polonia), Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Uniunea compozitorilor și muzicologilor din România, Muzeul Național „George Enescu”, Centrul cultural Casa Artelor ”Dinu Lipatti”, Fundația „Clasic e Fantastic”, Centrul Cultural al Municipiului București – Arcub, Fundația Forum Arte, Asociația ȚinteaFest, Teatrul „Ion Creangă„ Institutul Maghiar Balassi din București, Fundația A.C.U.M.M. Ansamblul de suflători București a participat la festivaluri precum: Festiwal “Muzyka u J. I. Schnabla” – Polonia, Balchik Classic Days Music Festival – Bulgaria, Festivalul Musica Barcensis, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Rinascimento Musici, Festivalul I love Lipatti, Festivalul Internaţional Ţintea Muzicală, Festivalul Amintiri din copilărie, Festivalul Mozart – Foșani, Festivalul Mozartissimo – București. Ansamblul își propune să ducă muzica de cameră către publicul al cărui acces în sălile consacrate de concerte nu este la îndemână.

Nota inedită a concertului de la Sibiu o dă participarea pianistei Monica Florescu, alături de care cei cinci muzicieni vor interpreta compoziţii muzicale semnate de L.van Beethoven şi W. A. Mozart. Din Bucharest Wind Ensemble fac parte Valentin Ghiţă – oboi, Flaviu Luduşan – clarinet, Ştefan Danifeld – corn și Ionuţ Mardare – fagot.

Stagiunea camerală ”Florescu-Fernandez&Friends” este organizată de ASOCIAȚIA ”Florescu, Fernandez&Friends” și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*