Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Internațional Sibiu au prins ieri un bărbat urmărit în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost depistat pe sensul de intrare în țară.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, din Brașov, a fost condamnat de către Judecătoria Brașov la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni economice, fiind emis pe numele său mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnatul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu în vederea încarcerării.