Bondrea: „Mulțumesc întregii comunități academice a ULBS pentru votul de încredere acordat astăzi”

Prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea a obținut un nou mandat de rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. „Votul de astăzi dovedește că o mare parte din comunitatea academică dorește să continuăm împreună proiectele pe care le-am început în mandatul actual, dar, în același timp, ne obligă să fim onești, transparenți și să oferim încredere și siguranță întregii comunități“, consideră rectorul reconfirmat.

La scrutinul desfășurat azi au participat 558 din cei 696 de electori, 474 s-au exprimat pentru ca Bondrea să continue în fruntea universității sibiene și în următorii patru ani, 55 de voturi au fost declarate nule, iar 29 au fost voturi albe.

„Încerc un sentiment de mare mulţumire sufletească astăzi, când vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o. Este un succes nu numai al meu, ci al nostru, obţinut ca urmare a acţiunii dvs. de a alege continuitatea. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor și studenților pentru faptul că au dat un vot de încredere programului meu și au spus că împreună trebuie să continuăm consolidarea ULBS. Ceea ce am reuşit a fost cu sprijinul tuturor celor din universitate, fiecare dintre dvs. fiind o rotiţă importantă dintr-un mecanism care pune în mişcare universitatea. Vă mulţumesc şi vă asigur că singura mea opţiune este binele universităţii, voi fi rectorul așteptat și pentru cei care m-au votat și pentru cei care nu m-au votat!”, le-a transmis Ioan Bondrea membrilor comunității academice a ULBS.

Ședința pentru validarea mandatului de rector va avea loc în cadrul ședinței Senatului ULBS din 29  februarie, dată la care va fi ales și noul președinte al Senatului Universității.


Citește mai mult:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*