Bogdan Trif: Vreau să-mi pun întreaga experiență și toată expertiza în slujba cetățenilor județului meu (P.E.)

Ministrul sibian care a transformat turismul în prioritate națională, Bogdan Trif, vorbește deschis despre motivația care l-a determinat să candideze pentru președinția Consiliului Județean Sibiu: locuitorii acestui județ merită mai mult, au nevoie de profesioniști capabili să managerieze întregul județ și să rezolve problemele cu care se confruntă diferitele comunități.

  • Cine este Bogdan Trif?

Sunt sibian, născut în satul Vale, din Mărginimea Sibiului, unde mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Acolo am învățat, de la bunicii și părinții mei, respectul pentru cei din jur și dragostea față de tot ce ne-a dăruit Dumnezeu. Îi prețuiesc foarte mult pe oamenii care muncesc pământul și își cresc animalele aproape cu evlavie. Am învățat cât de importante sunt credința și tradițiile pentru a deveni un om demn, cinstit și puternic.

Sunt absolvent de studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licență în Drept și Agronomie (inginer). Ulterior, am absolvit și studiile postuniversitare de master, obținând diplome în specializările Managementul Securității, Sănătății și al Relațiilor de Muncă și în Expertiza și Managementul Sistemelor Ecologice. Mi-am completat studiile cu diferite cursuri de specializare.

În toate funcțiile publice pe care le-am ocupat, am făcut performanță. Cei mai mulți dintre sibieni mă cunosc din perioada în care am fost Ministrul Turismului. În cei doi ani de mandat, am reușit să fac din Turism o prioritate națională. Am redus taxele și impozitele pentru operatorii economici din turism, ducându-le la cel mai scăzut nivel din Europa: TVA de 5%, impozit specific, vouchere de vacanță. Cel mai important beneficiu al acestor măsuri este faptul că banii au ajuns în industria de turism din România. Totodată, am scos la lumină 60% din operatorii de turism care funcționau <<la negru>>. Am asigurat 100% pachetele de servicii turistice, astfel încât, acum, românii își primesc banii înapoi dacă agențiile de turism intră în insolvență. Împreună cu echipa pe care am condus-o, am accesat fonduri europene și am promovat România și Sibiul, în mod special, la cele mai mari târguri de turism din lume.

Înainte de a deveni ministru al Turismului, am fost Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu, poziție în care am ajuns după ce am acumulat o îndelungată experiență în domeniu, în calitate de Director executiv al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Sibiu și director executiv al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Sibiu. La Garda de Mediu, am reușit, prin proiecte și programe cu finanțare nerambursabilă, să dotăm instituția cu aparatură electronică, programe de monitorizare, mașini de teren, bărci și drone.

Ca director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu, am implementat un sistem de relații cu publicul astfel încât cetățeanul să nu stea mai mult de 10 minute în instituție, pentru preluarea și rezolvarea solicitării sale. Împreună cu echipa mea, am reușit să aducem Agenția din Sibiu pe locul I pe țară, la atragerea de fonduri europene. Unul dintre primele proiecte a fost amplasarea cablurilor aeriene în subteran, pe cinci mari artere rutiere din municipiul Sibiu (Calea Dumbrăvii, Bulevardul Vasile Milea, Bulevardul Corneliu Coposu, Bulevardul Victoriei și Șoseaua Alba Iulia). De asemenea, tot pe fonduri europene, am transformat sediul Agenției, dintr-o clădire dărăpănată, în singura clădire ecologică a unei instituții din România. Împreună cu echipa mea, am fost premiat de Comisia Europeană cu locul I pentru realizarea și implementarea unui proiect pe teme de biodiversitate.

  • De ce candidați la funcția de Președinte al Consiliului Județean Sibiu?

Vreau să-mi pun întreaga experiență și toată expertiza în slujba cetățenilor județului meu. Știu câte lucruri bune se pot face pentru Sibiu și sibieni. Am convingerea că eu le pot face. Județul Sibiu are nevoie de oameni care au făcut lucruri în viață, nu de amatori care promit de toate și, odată ajunși în funcții, constatăm că nu au competențe, nu înțeleg și nu pot. Am văzut incapacitatea, dezinteresul și lipsa de viziune ale actualei conduceri a Consiliului Județean. Cred că sibienii trebuie să-și aleagă în fruntea Consiliului Județean un om determinat și competent, capabil să formeze o echipă bună și să facă performanță. Și, cel mai important lucru, un om care să pună OAMENII ÎNAINTE DE TOATE!


Comandat de Partidul Social Democrat din România – Organizația Județeană Sibiu, publicat de Mesagerul de Sibiu SRL, CUI mandatar financiar coordonator 21200019

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*