Bogdan Trif: România are premier PSD, desemnat chiar de președintele Klaus Iohannis (CP)

Premierul României, Marcel Ciolacu, a primit, ieri. cu o largă majoritate, votul Parlamentului.

Foto: PSD Sibiu

PSD a venit în fața românilor cu o garnitură de miniștri experimentați, care au făcut performanță la ministerele pe care le-au condus sau în funcțiile de administrație pe care le-au ocupat. Din partea PSD, Ardealul este reprezentat în Guvern de tânărul deputat Bogdan-Gruia Ivan, cel care va coordona Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Tot ieri, o nouă reușită a fost anunțată de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: desemnarea firmei câștigătoare a contractului de proiectare și execuție pentru Tronsonul 3 din Autostrada Sibiu – Făgăraș (Arpașu de Jos – Sâmbăta de Sus, în lungime de 17,6 kilometri). Pentru tronsonul 4 (Sâmbăta de Sus – Făgăraș) a fost deja desemnat constructorul, iar pentru tronsoanele 1 (Boița – Avrig) și 2 (Avrig – Arpașu de Jos), până la sfârșitul lunii iulie vor fi stabiliți câștigătorii. Finanțarea întregii autostrăzi este deja asigurată din fonduri europene nerambursabile.

M-am bucurat că președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru a ocupa funcția de prim-ministru al Guvernului României pentru că, prin acest gest, coroborat cu cooptarea PSD la guvernare, în 2021, a recunoscut faptul că PSD are oameni de valoare în administrația locală și centrală și că a adus întotdeauna stabilitate și performanță în Guvernul României, spre deosebire de alte formațiuni politice, care au dus România în colaps economic și social.

Îi doresc succes premierului Marcel Ciolacu, pe care îl cunosc foarte bine și știu că va guverna în folosul fiecărui cetățean al României!

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*