Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: Guvernarea PNL e un dezastru – euro a scăpat de sub control ajungând la un maxim istoric negativ

Prețurile la alimente și la combustibili au ”explodat”, iar investițiile și creșterile de salarii și alocații pentru copii sunt zero, acuză Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Trif avertizează că moneda euro va ajunge în curând la 5 lei.

Bogdan Trif

„Euro a atins un maxim istoric negativ în țara noastră și în acest ritm va ajunge în curând la 5 lei, în vreme ce monedele din țările vecine sunt stabile în raport cu moneda europeană. În repetate rânduri am atras atenția că politicile PNL-ului, în speță ale lui Orban și ale ministrului de finanțe Câțu vor duce România spre colaps, iar acum acest lucru se întâmplă.

Singurele preocupări ale Guvernului Orban sunt acelea de a-i scuti de taxe pe cei bogați, în speță băncile și pe ”șmecherii” din energie și din sistemul de sănătate.

Exemplele cele mai elocvente în acest sens sunt eliminarea supraaccizei la carburanți însoțită de minciuna că motorina și benzina se vor ieftini. Acest lucru s-a întâmplat la mica înțelegere cu băieții deștepți, iar după trei luni de zile prețurile sunt mai mari decât înainte și cele două miliarde de euro pe care statul le încasa anual din supraacciză ajung acum în buzunarul ”băieților șmecheri”.

Prin eliminarea Ordonanței 114 aprobată de PSD, PNL a eliminat plafonul prețurilor la gaze, iar facturile vor exploda în perioada următoare la propriu. De asemenea, taxele care țineau în frâu ROBOR-ul impus de bănci au fost eliminate.

Guvernul liberal, prin intermediul ministrului de finanțe Câțu a împrumutat România cu 45 de miliarde de lei în doar câteva luni de guvernare, bani care nu se regăsesc în măriri de salari și pensii, iar în investiii, nici atât.

Pentru a-și masca incompetența și interesele, altele decât cele ale României și ale românilor, PNL și președintele României provoacă și o criză politică în Parlament, încercând să propună un guvern pe care nici măcar ei nu îl vor vota și care se dorește să cadă pentru a doua oară, tocmai în speranța că vor continua această politică dezastruoasă pentru România.

Românii au văzut deja cât au crescut prețurile la alimente, la combustibili, cu cât a crescut euro și cât a fost îndatorată România în perioada scurtă de când liberalii sunt la guvernare. Sigur sibienii au un sentiment de déjà-vu, au mai trăit aceste clipe de coșmar în epoca PDL, mai ales că atunci șef la PDL Sibiu era doamna Raluca Turcan, în tandem cu actualii parlamentari PNL Constantin Șovăială și Nicolae Neagu”, a declarat Trif, într-un comunicat de presă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*