PSD Sibiu se declară mirat „până unde poate ajunge tupeul și minciuna PNL-ului” când i-a văzut „braț la braț pe doamna Turcan cu domnul Orban, pe primul tronson al autostrăzii Sibiu-Pitești, afirmând că această lucrare li se datorează lor”.
Toată documentația de proiectare a autostrăzii, toate avizele, autorizațiile, inclusiv cea de mediu, obținerea finanțării pe fonduri europene a acestui tronson, organizarea de șantier, atribuirea prin licitație publică a lucrărilor de realizare a autostrăzii de către constructor au fost făcute în timpul guvernării PSD, se arată într-un comunicat transmis de social-democrați.
Lucrările de construcție la tronsonul Sibiu – Boița au fost demarate de guvernul PSD la începutul lunii octombrie 2019, cu amenjarea de șantier și realizarea drumurilor tehnologice.
„Ne-a fost dat să vedem un lucru incredibil: după ce în toată perioada în care au fost în opoziție, atât doamna Turcan cât și domnul Orban afirmau cu tărie că primul lucru pe care îl vor face când vor ajunge la guvernare va fi să desfiinteze Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), acum au ajuns să se laude cu acest program care a fost conceput de la zero și implementat cu succes în toată țara de către PSD. Prin acest program al PSD toate primăriile din țară au beneficiat de fonduri pentru realizarea de drumuri, de rețele de apă, canalizare, iluminat stradal și de reabilitare de grădinițe, școli și dispensare medicale. După ce Guvernul PNL aproape a blocat acest program, neasigurând finanțarea, acum au ajuns să se laude cu munca noastră. Și putem continua cu astfel de exemple. Doamna Turcan, domnule Orban, dragi peneliști, să știți că nu îi mai puteți păcăli pe sibieni cu tehnici de comunicare mincinoase. Veniți și dumneavoastră în fața oamenior cu un proiect conceput și implementat de guvernul din care faceți parte. Veniți cu ceva propriu, nu furat de la alții și asumat de dvs. Avem totuși o oarecare strângere de inimă când vă adresăm acest îndemn de a face ceva pentru români, deoarece ultima dată când doamna Turcan si echipa ei au avut o inițiativă a fost pe vremea PDL-ului și atunci au tăiat salariile și pensiile românilor”, arată Bogdan Trif în comunicat.
În continuare sociaș-democrații sibieni susțin că tot ce au susținut este dovedit de fapte și orice cetățean care vrea să verifice aceste lucruri și vrea să se informeze corect despre realizarea tronsonului Sibiu – Boița sau despre PNDL poate căuta pe Google, poate adresa o solicitare scrisă ori poate căuta pe site-urile Ministerului Transporturilor și al Ministerului Dezvoltării Regionale.