Bogdan Trif: Noi vorbim de lucruri palpabile, realizate, în timp ce PNL rămâne la stadiul de circ politic

PSD a făcut din turism o prioritate națională și a redus TVA-ul pentru acest sector la 5%, în timp ce pe vremea Guvernării PNL TVA-ul pentru turism era de 24% – transmite PSD Sibiu.

„Ca urmare a afirmațiilor făcute de primarul Mediașului, fost membru PSD, după care fost membru PD, apoi din nou fost membru PSD și actual membru PNL, prin care mă acuza că nu am făcut nimic pentru medieșeni, îi răspund punctual ce lucruri am făcut pentru medieșeni și implicit pentru toți locuitorii județului Sibiu, din poziția de ministru al Turismului, în perioada guvernării PSD:

  • Am discutat, în mod repetat, cu Ministrul de Interne de la acea dată și i-am explicat despre necesitatea înființării Centrului Local pentru Permise Auto de la Mediaș, care a fost deschis în 2018. Astfel ca medieșenii să nu mai piardă timp și bani prin parcurgerea drumului până la Sibiu. Nu a fost ușor să îmi conving colega de guvern, pentru că Mediasul devenea singura excepție din tară (toate centrele erau în municipiile reședință de județ) și trebuia adaptat softul special pentru municipiul Mediaș. Cu toate astea, am reușit să fac lucrul acesta împreună cu colegii mei de la PSD;
  • Guvernul PSD, din care făceam parte, a alocat foarte mulți bani pentru foarte multe proiecte din Mediaș prin programul PNDL. Pentru cei care nu știu, acestea pot fi consultate pe site-ul ministerului Dezvoltării Regionale;
  • Am deblocat proiectele cu finanțare directă de la ministerul Turismului. În acest context au fost depuse la minister, printre multe altele, și două proiecte pentru a fi finanțate, din Sibiu, unul de la Consiliul Judetean Sibiu (construcție sediu Salvamont Paltinis) și încă unul de la Primăria Ocna Sibiului (modernizare stațiune Ocna Sibiului)”, arată Bogdan Trif într-un comunicat de presă.

 

Potrivit acestuia, din păcate, deși Mediașul este o desținație turistică, primarul orașului nu a crezut de cuviință că trebuie scris un proiect pe zona turistică, pentru a obține astfel finanțare pentru acest domeniu.

  • Pentru toată industria turistică (hoteluri, pensiuni, restaurante etc), am diminuat taxele și impozitele. Astfel că au ajuns cele mai mici din UE! Cum ar fi de exemplu TVA 5% (pe vremea PDL/PNL TVA era 24%), impozit specific etc. Măsura a ajutat ca banii să le rămână proprietarilor și astfel au putut face investiții pentru ca unitățile să fie modernizate și adaptate cerințelor de piața europeană;
  • Pentru prima dată în România au fost acordate vouchere de vacanță (în valoare de 1450 lei). În plus, privații care au ales să ofere angajaților aceste vouchere de vacanță au fost scutiți de impozite și taxe. Astfel că, în 2019, 20% din totalul voucherelor au fost acordate de privați. Toate sumele au fost cheltuite în industria turistică din România, deci beneficiarii sunt și persoanele fizice și juridice din județul Sibiu;
  • Prin OUG 2, am obligat agentiile să asigure 100% pachetele turistice, astfel încât, în situația în care firma intra în insolvență, românii și implicit medieșenii să poată să își primească banii integral inapoi;
  • După 9 ani, am realizat un clip de promovare a României, unde județul Sibiu este prezent. La fel Sibiul s-a regăsit la toate evenimentele naționale și internaționale cu specific turistic (târguri etc);
  • Am lăsat la cheie hotărâri de guvern cu măsuri importante pentru sprijinirea mediului de afaceri și pentru încurajarea turismului în țara noastră;
  • Mult așteptatul proiect pentru digitalizarea turismului este, de asemenea, un proiect pentru care am accesat fonduri europene și pe care l-am lăsat colegilor dumneavostră de la PNL, gata de implementat.

„Credeți-mă că pot continua cu multe alte exemple pozitive cu măsuri realizate de mine și de colegii mei de la PSD pentru români, implicit pentru sibieni și medieșeni. Partidul din care dvs. faceți acum parte domnule primar, PNL, a arătat românilor cât dispreț are față de industria turistică. Pentru că prima măsură a acestui guvern a fost desființarea Ministerului Turismului și transformarea lui într-o simplă direcție fără putere de decizie, în cadrul Ministerului Economiei. Dealtfel, în cadrul actualei structuri de guvern PNL nu se găsește nicăieri cuvântul TURISM. Pentru PNL turismul românesc este nesemnificativ, a și recunoscut lucrul acesta prin gura premierului Orban care a spus că industria turistică nu contează și poate sta închisă încă două luni fără probleme. A demonstrat-o și prin fapte: restaurantele sunt închise în timp ce sălile de jocuri de noroc sunt deschise”, susține Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*