Vin noi acuzații din partea social-democraților sibieni la adresa PNL.
„După ce doamna Cîmpean cu toată suita penelistă a inaugurat drumul județean Copșa Mică – Motiș, uitând să spună oamenilor că proiectul a fost finanțat integral de Guvernul PSD prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Rurală), am aflat că miercuri va inaugura drumul Agârbiciu – Șoala, după același scenariu mincinos, și anume mințind că banii pentru proiect au fost asigurați de PNL. Oricine poate verifica pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale în ce perioadă a fost semnat contractul de finanțare și de către cine și va constata că a fost semnat și aprobat de ministrul PSD. Peneliștii au avut noroc cu Guvernul PSD, care a finanțat numeroase proiecte pe PNDL în județul nostru, altfel nu ar avea nicio panglică de tăiat, deoarece guvernul PNL nu a venit cu niciun program propriu de dezvoltare și nu a finanțat niciun proiect din județul Sibiu”, scrie Bogdan Trif într-un comunicat.
Mai mult decât atât, PNDL-ul a fost criticat de toți liderii politici peneliști, inclusiv de cei din Sibiu, care au spus că este un program nociv pentru România, iar acum, îl fură efectiv și se laudă cu el, cu nerușinare. PNDL-ul a fost creat de PSD pentru a veni în sprijinul autorităților locale, arată Trif.
„Și dacă acum, în județul Sibiu, majoritatea școlilor, grădinițelor, dispensarelor medicale, drumurilor, sistemelor de canalizare și alimentare cu apă, iluminat public, au fost construite de la zero sau modernizate, este meritul PSD, pentru că a demarat un astfel de program, a asigurat finanțarea, iar Sibiul a beneficiat de sume de bani foarte mari pentru aceste proiecte”, conchide comunicatul.