Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din Camera Deputaților, al cărei vicepreședinte sunt, a avizat favorabil proiectul de lege pe care eu, împreună cu câțiva colegi, l-am inițiat, pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii gradului de digitalizare a serviciilor consulare (PL-x nr. 183/2023). Proiectul de lege ”a trecut” de Senatul României, fiind adoptat în plen în 14.03.2023, și urmează să obțină și votul Camerei Deputaților – for decizional în acest caz.
„Acest proiect a fost inițiat în urma discuțiilor pe care le-am avut cu reprezentanți ai diasporei. Am concluzionat că este necesară digitalizarea serviciilor consulare pentru a putea elibera documente în format electronic. Astfel, românii din afara granițelor țării nu vor mai fi ”puși pe drumuri” pentru obținerea diverselor acte care le sunt necesare. Pe lângă reducerea semnificativă a costurilor și a timpilor de așteptare pentru cetățenii români, digitalizarea serviciilor consulare înseamnă și o diminuare substanțială a costurilor statului român cu eliberarea documentelor, dar și degrevarea secțiilor consulare ale României, confruntate cu un mare deficit de personal.
Misiunile diplomatice sau oficiile consulare vor dezvolta capacități tehnice pentru primirea și recunoașterea electronică a documentelor eliberate de autoritățile publice din statele membre UE, cât și pentru programarea electronică a cetățenilor români în scopul accesării serviciilor consulare.
Costurile pentru operaționalizarea sistemelor software și hardware necesare emiterii securizate a documentelor pot fi acoperite din fonduri externe nerambursabile, aflate la dispoziția României tocmai pentru implementarea acestor reforme.
Având toate avizele pozitive, proiectul de lege va ajunge, în scurt timp, în plenul Camerei Deputaților, pentru a fi votat, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial și să devină lege” – Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene Sibiu.