Din momentul în care Iohannis a încălcat din nou Constituția, a girat și impus ”Guvernul Lui” de incompetenți, în ciuda faptului că PSD a câștigat alegerile, 12 incendii majore s-au produs în spitale din România. În patru dintre acestea, respectiv cele din spitalul de la Piatra Neamț, Spitalul de Psihiatrie Socola, ”Matei Balș” și, acum, Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, au ars de vii zeci de pacienți, transmite deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.
Bogdan Trif: „În timpul acestor tragedii soldate cu morți, miniștri la Sănătate au fost Tătaru (PNL), Voiculescu și Mihăilă (USR). Toți acești miniștri au fost conduși de Cîțu și Orban, premieri și președinți ai PNL.
Toți acești oameni aveau obligația să se asigure că sunt luate niște măsuri de minimă siguranță, astfel încât aceste nenorociri să poată fi evitate. Din păcate, acești oameni nu au făcut absolut nimic, fiind preocupați doar de imaginea personală și de bătăliile în stil mafiot pentru furtul din banul public. Poate vă aduceți aminte că domnul Voiculescu, ministrul USR al Sănătății, la momentul incendiului de la Spitalul ”Matei Balș”, soldat cu pierderi de vieți omenești, era preocupat să-și schimbe poza de profil de pe facebook.
PNL și USR trebuie să plătească pentru că au susținut acești criminali în funcțiile publice de decizie și au cauzat toate aceste tragedii, pentru care, în orice democrație, vinovații și-ar fi dat demisia sau ar fi fost alungați cu pietre de către societatea civilă.
Condoleanțe familiilor îndoliate!
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei care au murit cu zile în această tragedie!”.