Bogdan Trif: Ieri, România a pierdut un sportiv de legendă și un mare actor: Ivan Patzaichin și Ion Caramitru!

„Am avut privilegiul de a-l cunoaște pe marele campion olimpic Ivan Patzaichin, un simbol al sportului românesc și al celui mondial. În perioada în care am fost ministrul Turismului, am discutat de multe ori cu el pe tema promovării Deltei Dunării, iar acest tărâm cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu nu a lipsit din nicio campanie de promovare a României, în timpul mandatului meu. Ca fiu al Deltei, iubea enorm natura și își punea toată energia în slujba protejării Deltei Dunării”, arată într-un comunicat transmis azi deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Bogdan Trif: „Puțini știu că Ivan Patzaichin a fost declarat Ambasador al Turismului Românesc, alături de ceilalți mari sportivi ai României, titlu conferit de Ministerul Turismului. A fost unul dintre românii care și-au iubit cu adevărat patria, promovând întotdeauna și pretutindeni frumusețile țării natale.

Îmi amintesc de sfaturile lui, de adevărat campion: „Niciodată să nu renunți la visul tău, să te lupți pentru el! Doar așa vei deveni un învingător!”

Ieri, Ivan Patzaichin a trecut la cele veșnice. A lăsat în urmă un palmares pe care niciun alt sportiv nu l-a egalat. A fost de patru ori campion olimpic și de opt ori campion mondial. Va rămâne veșnic în inimile noastre, ca un adevărat simbol național, nu doar pentru gloria pe care a adus-o României, ci și pentru sufletul său de aur.

În aceeași ”duminică neagră”, românii l-au pierdut și pe marele actor și director al Teatrului Național București, Ion Caramitru.

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

În numele meu și al colegior mei din cadrul Organizației Județene PSD Sibiu transmitem sincere condoleanțe familiilor îndoliate!”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*