Bogdan Trif: Cifrele nu mint: românii, sărăciți de guvernul penelisto-userist condus de Cîțu

Institutul Național de Statistică, aflat în subordinea Guvernului, a publicat zilele trecute raportul privind evoluția prețurilor și a inflației din România.

Conform unui comunicat transmis azi de deputatul Bogdan Trif, președintele Organizației Județene PSD Sibiu, datele statistice și realitatea zilnică pe care o trăiesc românii sub actuala guvernare arată că prețurile au luat-o razna la toate produsele, iar puterea de cumpărare a sibienilor a scăzut dramatic.

Bogdan Trif: „Cele mai elocvente exemple în acest sens sunt facturile la energie, care au crescut cu 17%, combustibilul este cu 9% mai scump, uleiul comestibil costă cu 12% mai mult, iar produsele de igienă și cosmetică cu 6,5%. Și exemplele pot continua.

La toate acestea s-a adăugat o inflație de peste 3%, care a afectat și mai mult veniturile românilor și așa înghețate de premierul guvernului PNL-USR, Florin Cîțu.

Ce este de reținut în comunicatul Institutului Național de Statistică este că economia României este sub primul trimestru din 2020, când a fost lockdown!

Mai presus de discursurile politice sunt cifrele statistice, care nu mint! Oricât ar încerca liberalii și useriștii să ne explice că românii trăiesc mai bine, realitatea de zi cu zi îi contrazice”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*