Bogdan Trif: „Când spui Loamneș, spui Maria Greavu!” (CP)

În cadrul unei vizite de lucru în comuna Loamneș, deputatul Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu, a

sursa foto: Bogdan Trif facebook

remarcat multitudinea de investiții finalizate în comună sub oblăduirea primarului Maria Greavu.

„Este primarul care nu mai are nevoie de prezentare, fiind deja cunoscută ca un primar de excepție.
Maria Greavu este un exemplu de administratie făcută cu suflet, responsabilitate, viziune și implicare constantă.
Un model de bune practici în administrația publică locală, doamna primar a demonstrat că dezvoltarea unei comunități se face prin muncă susținută, proiecte bine gândite și grijă reală pentru oameni. O multitudine de investiții și proiecte finalizate cu succes au adus cetățenilor din Loamneș condiții mai bune de trai și acces la servicii la standarde tot mai înalte.
Ori de câte ori mă întâlnesc, prin țară, cu alți primari, sunt întrebat ce noi realizări sau proiecte mai are doamna primar din Loamneș.
Iar vizita de lucru de astăzi (n.r. – joi) nu a făcut decât să îmi confirme ceea ce știam: mereu există alte și alte proiecte în desfășurare, alte inițiative pentru dezvoltare, alte soluții pentru un viitor mai bun al comunei”, spune Bogdan Trif.