Compania aeriană Blue Air a intrat oficial în insolvență. Tribunalul București a admis cererea companiei, potrivit datelor instanței.
FOTO: Facebook/ Blue Air
Blue Air, companie preluată de stat în decembrie anul trecut, a intrat, la cerere, în insolvență. Tribunalul București a admis cererea Blue Air Aviation și a dispus și conexarea dosarului 6050/3/2023 la această cauză, adică cererea Air Claim de intrare în faliment, scrie Economica.net.
Cererile mai multor firme și angajați au fost admise drept declaraţii de creanţă. De involvența companiei se va ocupa consorţiul de practicieni în insolvenţă format din Infinexa Restructuring SPRL şi Mușat & Asociații – Restructuring\ Insolvency SPRL.
Aeroportul Cluj are de recuperat bani de la companie
Printre firmele care au bani de recuperat de la Blue Air se numără Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca, alături de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciior de Trafic Aerian R.A. – ROMATSA, Baladei Thirdway Transport SRL prin lichidator judiciar Alpha Insolvency IPURL, ALC B378 43309 LLC, Blue Air Techic și Air Claim.
„Datorită faptului că procedura de concordat a eșuat, următorul pas era insolvența, chiar dacă Air Claim a cerut falimentul comapaniei. Este cel mai bun lucru care se putea întâmpla pentru Blue Air. În momentul de față, dobânzile și penalitățile se opresc, iar înurma planului de restructurare se pot tăia anumite sume care ar putea face Blue Air o companie atractivă pentru un investitor”, a declarat pentru sursa citată, Daniel Geantă, președinte la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Air Claim a depus la Tribunalul București o cerere de intrare în faliment a companiei. Șeful AAAS spune că acum nu mai poate fi vorba de faliment, odată ce compania a intrat deja în insoslvență. Din fostul Blue Air nu au mai rămas decât angajații care se ocupă de predarea documentelor, dar și cele două avioane sechestrate de ANAF, care se află pe aeropoturile din Bacău și Torino, Italia.
„Căutăm soluții să le aducem în țară, poate să le închiriem să aducem bani. Acum conturile Blue Air sunt goale. Mai avem de închis cărțile de muncă ale piloților și personalului navigant, care nu mai lucrează din iunie, iar cărțile nu au fost închise”, a mai spus Daniel Geantă pentru Economica.net.
Căderea Blue Air a venit pe fondul restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19, care a dus la scăderea traficului de pasageri spre 70% la nivelul întregii industri aviatice. Ajutorul de stat acordat în 2020, de 300 de milioane de lei, nu a mai putut fi rambursat. Compania a început să aibă probleme, iar în septembrie, după ce Administrația Fondului de Mediu a pus poprire pe conturi, zborurile au fost anulate. Încercările de reluare a zborurilor au eșuat, iar statul a preluat ce a mai rămas din companie.
Compania aeriană a anunțat în septembrie, după ce a oprit toate zborurile, că are datorii de pste 230 de milioane de euro.