Sibienii cu deficiențe de auz au o biserică doar a lor, unde se pot ruga și unde își pot găsi liniștea interioară.
La cererea enoriașilor obișnuiți să trăiască în lumea fără sunete, mitropolitul Laurențiu Streza, a aprobat înființarea parohiei Lazaret II. Duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, bisericuța de pe Calea Gușteriței se umple de persoane care comunică doar prin limbajul semnelor.
Fără a cunoaște ce se petrece dincolo de iconostas, enoriașii nu cunoșteau ritualul religios și priveau uimiți și pasivi desfășurarea slujbei. Astfel, prima sarcină și cea mai grea a fost găsirea unui limbaj capabil să asigure credincioșilor informațiile de care aveau nevoie. Acesta era unul singur și nici acela destul de adecvat slujbei: limbajul mimico-gestual. Acela al surdomuților, care „vorbesc” cu mâinile ca să se poată înțelege.
Preotul Marian Vlăduț folosește atât limbajul articulat, cât și pe cel mimico-gestual pentru a realiza slujba. Observând că o parte dintre enoriași citesc pe buze și alții comunică doar cu ajutorul semnelor, preotul susține ritualul în cele două limbaje, pentru a-i ajuta pe credincioșii ortodocși să se integreze mai ușor. Acesta are și o experiență profesională cu persoanele cu deficiențe auditive, fiind profesor în cadrul școlii speciale din Sibiu.
MARIAN VLĂDUȚ | preot: „Toți trebuie ajutați și integrați, indiferent de probleme. În biserică, toți suntem egali.”
Sensibilitatea credincioșilor acestei parohii i-a apropiat, iar astfel s-a creat o adevărată comunitate. De la intrarea în biserică, fețele oamenilor se luminează și încep să comunice în liniște. În fiecare duminică, oameni pentru care viața se desfășoară într-o liniște apăsătoare se strâng pentru rugă. Își găsesc aici un rost în viață și învață tainele Sfintei Scripturi. Din toate zonele orașului se strâng vreo 30 de familii pe care le unește credința. Copii, tineri sau bătrâni, femei și bărbați participă la liturghia care îi scoate din liniștea apăsătoare și se bucură că Dumnezeu și-a întors fața spre ei și că Biserica a găsit o cale de a depăși barierele impuse de handicapul fizic pe care îl au.
Parohul Marian Vlăduț organizează toate serviciile religioase de care au nevoie persoanele hipoacuzice. Nunțile și botezurile sunt găzduite tot în bisericuța lor. După ritualul duminical, enoriașii se spovedesc pe rând după un paravan, loc unde sunt ascultați cu răbdare de către preotul care îi poate înțelege cel mai bine.
Preotului îi revine sarcina de a aduce înaintea ochilor acestor oameni, la modul convingător, două lucruri: felul de viețuire al părinților, al martirilor și slujitorilor acestei Biserici și, mai apoi, să le arate limpede valorile pentru care s-au jertfit aceștia, în lumina cărora s-au bucurat și le-au fost dragi și s-au simțit acasă în credința lor, spre slava lui Dumnezeu. Pentru că nu pot să audă sau să simtă în cuvânt povestea Mântuitorului, credincioșii își pot astâmpăra setea de iubire din gesturile acestui preot care încearcă să creeze imagini din mișcări de înțeles, să-l facă pe om mai bun și mai profund, atent la natura și semenii săi, de a-și iubi părinții și munca, de a viețui pilduitor și rodnic așa cum au făcut iluștrii părinți.
Ștefana BABA
